The Thin Red Line (1998)

Înțesat de actori cunoscuți, vizual e ok însă nu salvează acțiunea statica ,ii dau 8 pentru imaginea f buna și pentru dialogurile dintre actori.

Este un film foarte bun care arată durerea și curajul laolaltă..Actingul este foarte bun iar textul cu multe învățăminte îți dă de gândit având în vedere povestea dramatică. Nu pot decât să-l recomand cu încredere!

Avem parte de o drama istorica covarsitoare al celui de-al doilea razboi mondial, care, desi nu ne ofera nimic spectaculos, ne misca profund sufleteste si sentimental, ne transpune in realitate crunta ale acelor vremuri, iar interpretarea senzationala al nenumaratilor actori de marca, desavarseste aceasta meritorie realizare.

Dupa mine e un film supraapreciat.Nu cred ca in iadul de acolo atunci cand au un moment liber soldatii vorbesc ca din cartea de filozofie pentru studenti

Un film foarte bun. Are o poveste interesantă, un narator cu un limbaj emoționant, și cu o coloană sonoră deosebită!

Un film bun despre un subiect dureros:razboiul !Dar are un foarte mare minus,motiv pentru care nu ii pot acorda mai mult de un 7,este foarte lung si plictisitor pe alocuri ! Pacat de distributia senzationala,pe care a avut-o !

Filmele cu si despre razboi ocupa un loc inca special in inima/sufletul omenirii, indiferent de varsta..

Un bun film cu tema celui de-al doilea razboi mondial. Desigur, eu cred ca a fost umbrit putin de "Saving Private Ryan" care a aparut in acelasi an si dupa parerea mea a fost si mai bun decat acesta. In orice caz, greu sa poti uita un asemenea film.

Este razboiul vazut dintr-o alta perspectiva, cea a gandurilor si amintirilor celor care participa la el. Ganduri pe care nu au curajul sa le rosteasca, amintiri care-i coplesesc. Iadul razboiului fata de paradisul in care traia Witt.
Actorii, in majoritate, au roluri de scurta intindere - idee preluata de la The Longest Day. Din multitudinea de vedete se desprind: Nick Nolte cu o prestatie actoriceasca deosebita si Sean Penn care face foarte veridica " transformarea" personajului lui. Oricum ar fi, filmul nu avea sanse la vreun premiu al Academiei.
Saving Private Ryan prezinta participarea americanilor la cel de-al Doilea Razboi Mondial, razboi ce trebuia castigat, oricare ar fi fost numarul mortilor. The Thin Red Line prezinta participarea la un razboi, criticat de o parte insemnata a opiniei publice americane, un film care prezinta frica, panica, oboseala, epuizarea Armatei americane. Si aceasta imagine nu poate fi premiata.

Film cu o distribuție alcătuită din numeroase celebrități, în care este prezentat într-un mod obsedant de realist haosul militar și moral în campania din Pacific în timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. "La hotarul dintre viață și moarte" este o capodoperă fără egal, o realizare extraordinară, un poem despre drama sufletului uman, unul din cele mai bune filme despre război. Imaginile și muzica, superbe, încearcă să atenueze amărăciunea și suferința provocate de război, frica de moarte... Filmul este lung...dar cum s-ar fi putut prezenta atâtea frământări și drame într-un film de 90 de minute? O realizare de excepție, de văzut și de revăzut!

Un film despre razboi unic pentru genul sau, nu am mai vazut ceva asemanator, se axeaza mai mult pe trairile interioare ale personajelor si schimbarea pshihologica a acestora datorata cruzimii razboiului. Merita vazut, parca te face sa meditezi pentru cateva clipe si asupra vietii tale, nu-l recomand celor care nu au rabdare sau care vor sa vada un film plin de actiune.

Anul 1998 a fost unul prolific pentru filmele care ca au ca temă războiul, disputa transferându-se de pe câmpul de luptă pe scena Oscar-ului, unde Steven Spielberg (Saving Private Ryan) a câștigat premiul pentru cel mai bun regizor, în fața lui Terrence Malick (The Thin Red Line). Lupta între cele două filme a fost una strânsă, primul fiind câștigător a 5 premii Oscar, iar al doilea nominalizat la 7 premii Oscar. Nu cred că s-a mirat nimeni în momentul în care The Thin Red Line a plecat resemnat acasă, filmul lui Malick fiind o poezie a războiului, dacă poate exista așa ceva, o odă, cântată de fiecare soldat în sinea lui, în drumul spre pierire. Spre deosebire de Spielberg, care a ținut să preamărească imaginea soldatului american, plecat să salveze lumea, Malick a prezentat o radiografie a războiului și a rolului acestuia în dezumanizarea omului. Autobiografia lui James Jones (1962) – carte după care a fost ecranizat filmul, este o frescă a războiului, o imagine de o frumusețe extraordinară a unor suflete zdrobite, pornite spre drumul morții înainte de vreme.

The Thin Red Line relatează o experiență din al doilea război mondial, când o companie de război, numită C de la Charlie, are misiunea de a cuceri plaja insulei Guadalcanal, una din cele 10 insule a grupului Insulele Solomon, din Pacific. Grupul de infanteriști, parte a Forțelor Aliate, trebuie să facă față soldaților din Armata Imperială Japoneză. De unde se aștepta o rezistență nimicitoare din partea japonezilor, se dovedește a fi, cel puțin pentru început, debarcarea pe o insulă pustie. Situația de așteptare are un efect terifiant asupra soldaților, care se găsesc neputincioși în fața efectului pe care îl au asupra insulei, atât ei, cât și japonezii. Practic, Malick privește războiul din două perspective: efectul demoralizator asupra soldaților și efectul devastator asupra naturii. Ciudat lucru, chiar dacă scenele de război reprezintă o parte integrantă majoră a filmului, spectatorul este pur și simplu îmbătat de superbul imaginilor prezentate, de natura care își manifestă măreția chiar și în momente critice și, mai ales, de gândurile soldaților, de moralitatea lor și de frivolitatea ființei umane. Toate acestea par să se închege într-un tot unitar, ca într-o simfonie, care poartă spectatorul pe treptele cunoașterii și moralității.

Piesa de rezistență a filmului este oferită de varietatea de personalități ce fac parte din campania C, personalități care conlucrează pentru atingerea aceluiași scop, chiar dacă metodele fiecăruia sunt diferite. Malick folosește dialogul interior pentru a intra în mintea fiecărei personalități: colonelul Tall (Nick Nolte), un tip dur, dornic de recunoaștere, este cel care dă ordinul misiunii sinucigașe de a cuceri un deal la capătul căruia se află mitralierele japoneze. Acesta este mereu în conflict cu căpitanul James Staros (Koteas), persoană binevoitoare și sensibilă ce încearcă să-și salveze echipa de la o moarte inutilă, motiv pentru care va fi nevoit la un moment dat să se retragă din armată. Sergentul Edward Welsh (Sean Penn) este “mentorul soldaților”, cel care își exercită puterea pentru a educa mințile visătoare și pentru a păstra ordinea printre soldați. Fire cinică, Welsh încearcă să răpună exaltările de virtute afișate de idealistul Witt (Caviezel), încercând să-i demonstreze că virtutea nu își are locul pe câmpul de bătălie. Totuși, Welsh aprecia în secret scânteia pe care o afișa Witt, atitudinea lui față de acest copil având rolul de a-l salva de la moarte. Relația dintre cei doi protagoniști, însușirile cu care au fost înzestrați, dar și performanța actoricească extraordinară, reprezintă turul de forță a filmului. Personajul lui Caviezel are darul de a purta spectatorul pe tărâmuri necunoscute, atât din punct de vedere intelectual, cât și moral, idealismul și frumusețea acestui om conferind grupului din care face parte o lumină aparte. Chiar dacă nu este autorul vreunei fapte eroice, Witt este mereu o persoană disponibilă pentru ceilalți (datorită bunătății, dar și capacității de analiză pe care o exercită asupra celor din jur): lașul Fife (Brody) sau veșnic îndrăgostitul Bell (Chaplin). Acest protagonist mă poartă cu gândul spre o altă personalitate aparte, Damien O’Donovan, interpretat de Cillian Murphy în The Wind That Shakes the Barley (2006).

Filmul este o capodoperă și din punct de vedere al imaginii, semnată de John Toll, care avea deja la vremea respectivă două Oscar-uri pentru cea mai bună imagine (Legends of the fall, 1994, și Braveheart, 1995), aportul lui fiind vizibil, atât în imaginile de război, cât și în cele dedicate naturii. De multe ori, spectatorul are tendința să uite de război datorită unor asfințituri superbe sau clipelor de iubire dintre Bell și soția acestuia.

De asemenea, povestirea prin folosirea monologului interior are rolul de a transpune o multitudine de viziuni asupra aceleiași probleme – războiul. Narațiunea se centrează totuși asupra unui singur punct de vedere și anume cel al lui Witt. Generozitatea acestui suflet nobil ni se înfățisează încă de la început, când regizorul ne introduce în lumea din mintea lui Witt și până la sfârșit, când aceeași lume revine pentru a plânge sau, din contră, a cânta primirea unui suflet frumos. Balansarea imaginilor de război cu cele din mintea personajelor oferă umanitate și candoare tragicului emanat de război. Uneori, povestea pare să piardă din sens, spectatorul simțindu-se prins într-o pânză de păianjen în fața elipselor din firul narativ. În același timp, pare incredibil de greu să reduci povestea și gândurile acestor oameni la doar câteva ore de film. Imaginile sunt susținute și de coloana sonoră excepțională realizată de Hans Zimmer, melodii ce mi-au adus aminte de soundtrack-ul filmului The Mission (1986), realizat de Ennio Morricone.

Personajele reprezintă cu adevărat frumusețea acestui film, nuanțate direct prin propriile acțiuni, dar și indirect, prin intermediul lui Witt sau prin monolog interior. Este de apreciat faptul că acest proiect a fost susținut de nume mari ale cinematografiei, de actori de renume ce au avut doar roluri pasagere, precum George Clooney sau John Travolta, acompaniați de Sean Penn și Nick Nolte, cu roluri importante și jucate superb, sau de John Cusack și Woody Harrelson, în roluri mai mici. Din punctul meu de vedere, artileria grea a fost susținută de data aceasta de new-entries precum Elias Koteas (căpitanul James Staros), Ben Chaplin (soldatul Bell), Jim Caviezel (Witt), sau Adrien Brody (Fife).

Filmul nu este ușor de digerat, necesitând probabil mai multe vizualizări pentru o înțelegere adecvată a meditației filosofice asupra războiului, însă magia care înconjoară această relatare de război merită toată atenția. Moralitatea este supusă examinării încă o dată, concluzia fiind de partea sergentului Welsh, care nu-și permite decât să admire această calitate pe ascuns, deoarece adepții ei sunt purtați spre sfârșit. Natura, și deci Dumnezeu, pe o parte, și omul, pe de altă parte, par să fie protagoniștii unui alt conflict prezent în mintea protagonistului Witt: avem noi dreptul, chiar și pe timp de război, să stricăm ceea ce altcineva a creat?

Comentariu șters

Razboi,poezie,meditatie,...,insa si momente statice,in care parca nu se intampla nimic.Daca ai rabdare sa treci peste acestea,filmul te rasplateste...ramai cu ceva,asta conteaza.

Mamma mia, dar ce distributie de exceptie are filmul asta;pacat ca mie nu-mi plac filmele care abordeaza tema razboiului.

[...]  The Thin Red Line prezinta in mare conflictul de la Guadalcanal, poveste ce este ilustrata din punctul de vedere al fortelor americane. Nu este o poveste despre curaj, ci despre haos si teroare, despre soldati inspaimantati ce infrunta moartea direct pe campul de lupta. [...]

Văd o distribuţie cu bravi bărbaţi/ bravi actori pe frontul de luptă...

Un film de razboi nou neasteptat de bun , o surpriza placuta.

Un film absolut exceptional. Povestea este una extrem de emotionanta si captivanta. Cu asa distributie nu avea cum sa nu iasa un film frumos.

Un film de razboi f diferit de celelalte filme de acelasi gen. Un film in genul lui Terrence Malick care mediteaza (te pune pe ganduri) asupra razboiului, asupra urmarile acestuia legat de tot ceea ce inseamna viata. Jim Caviezel ca si Sean Penn au o prestatie f buna iar filmul este o drama f emotionala care merita vazut macar o data in viata!

un film superb, mia placut, il recomand pentru toata lumea

Acesta este genul de film pe care-l vezi si nu-l uiti niciodata ..

un film foarte bun...povestea este incredibila...mi-a placut foarte mult

Cred ca e unul dintre cele mai frumoase poeme cinematografice pe care le-am vazut, o oda inchinata celor multi, ononimi, care au pierit mai mult sau mai putin inutil in ultima confragratie mondiala. A fost comparat cu "Save private Ryan" ca impact insa consider ca-i este superior acestuia dpdv artistic. Daca filmul lui Spilberg este unul "corect" din toate punctele de vedere (are un erou, o poveste, o morala cat sa-ti tina pentru o viata intreaga si happy end) "The Thin Red.." este mai mult prin faptul ca aduce o noua viziune, "un nou adevar", asupra celui mai discutat subiect din ultimii saizeci de ani. Malick reuseste performanta de a nu cadea in niciunul dintre cliseele clasice. Filmul sau, in ciuda numelor sonore de pe ecran, nu are niciun erou si nimeni dintre cei care apar pe ecran nu poate adjudeca rolul "principal" pentru simplu motiv ca nu exista unul. Printr-un simplu artificiu de distributie, Malick subliniaza ideea ca in razboiul modern, in care o tinta poate fi distrusa de la 40 de km de catre o baterie de artilerie, "epicul" inceteaza sa mai existe, iar eroi dispar pur si simplu intr-o ploaie de gloante. Individul, este transformat din "razboinic" intr-un executant, un simplu angrenaj in masinaria razboiului.

un film exceptional.........este foarte interesant.....mia placut mult

Un film uman despre razboi. Un film care merita si trebuie vazut.

Dupa ce a realizat mult elogiatele si prestigioasele filme “Balada salbatica” (1973) si “Zile in paradis” (1978), Terrence Malick a facut ceva nemaipomenit pentru un regizor de talia sa: a disparut fara urma. Zvonurile s-au grabit sa apara: Malick traia o viata izolata intr-o localitate departata. Sau poate colinda Texasul cu rucsacul in spinare, admirand natura. Oriunde ar fi fost, vestile despre intoarcerea sa spre sfarsitul anilor 1990 au fost la fel de neasteptate. S-au stiut foarte putine detalii despre noul proiect al lui Malick, dar doua lucruri erau clare: era vorba de o adaptare a romanului lui James Jones despre al Doilea Razboi Mondial, “The Thin Red Line”, si filmul urma sa aiba o distributie in care intrau cateva staruri consacrate, alaturi de tineri actori talentati.

Ambele aceste previziuni s-au dovedit corecte, dar filmul a surprins totusi pe multi. Mai ales dupa drama lui Spielberg despre al Doilea Razboi Mondial, “Saving Private Ryan”, filmul lui Malick a parut deosebit de cerebral. Cele doua filme difera radical si reactiile pe care le-au starnit au reflectat deosebirile dintre ele. Publicul a parasit sala dupa filmul visceral at lui Spielberg complet ravasit. Dar dupa filmul filosofic al lui Malick spectatorii au iesit scarpinandu-se in cap.

Si totusi, e clar care dintre ele lasa o impresie mai puternica. “La hotarul dintre viata si moarte” pune problema nebuniei razboiului dintr-o perspectiva pur teoretica, chiar teologica. Razboiul, pare sa spuna filmul, este mai mult decat un conflict intre doua grupuri de oameni. Este un afront adus naturii si deci lui Dumnezeu. Filmul lui Malick exploreaza constiinta colectiva a trupelor, incercand sa impace ideea fragilitatii vietii cu violenta necontenita a comportamentului lor. Trece cu indrazneala de la un soldat la altul, intrand in mintile lor si amplificandu-le gandurile intr-un dialog interior continuu, dar pastrandu-le anonimatul.

Oamenii sunt profund constienti de existenta lumii exotice din jurul lor, mai ales de frumusetea ei: la inceputul filmului vedem un soldat dezertor (Jim Caviezel), care duce o viata simpla si pura in millocul unui trib din Pacificul de Sud, pana cand ea este intrerupta brusc de ingerinta razboiului. In timp ce soldatii se strecoara prin padure, Malick nu se poate abtine sa nu-si indrepte ochiul camerei asupra naturii salbatice din jurul lor sau sa nu surprinda razele de soare printre frunzele copacilor. E ca si cum Dumnezeu si toate creaturile sale privesc aceasta ciudata specie in actiune, distrugand tot ce e bun in lume, si se intreaba unde a dus liberul lor arbitru.

Sunt cativa actori ale caror interpretari raman in memoria spectatorului – Elias Koteas in rolul sensibilului Capitan; Nick Nolte in rolul unui colonel grosolan, carierist; Sean Penn – al sergentului cinic-, dar naratiunea lui Malick este intentionat eliptica. Filmul nu are cu adevarat inceput si sfarsit si, desi este punctat de secvente dramatice si scene de lupta captivante, acestea sunt numai Intreruperi ale unei meditatii profunde asupra sensului vietii.

Un film foarte omenesc despre razboi , un alt fel de abordare in care sint expuse gindurile lor, se urmaresc in detaliu mai multe personaje .E f. interesant , poate putin cam lung, tb sa ai rabdare.
"Filmul nu are cu adevarat inceput si sfarsit si, desi este punctat de secvente dramatice si scene de lupta captivante, acestea sunt numai Intreruperi ale unei meditatii profunde asupra sensului vietii.' Nimic mai adevarat din ce spune mai sus Cetateanu , care are de altfel un comentariu excelent , ce surprinde exact atuurile filmului .
OBLIGATORIU DE VAZUT.

Aseara am incercat sa vad The Thin Red Line.
Spun ca am incercat, pentru ca am adormit. In ciuda distributiei mai mult decat promitatoare, filmul mi s-a parut foarte static (pentru un film de razboi).
Nu spun ca nu-l recomand, ma gandesc sa-i mai dau o sansa. O sa incerc sa-l mai vad odata. Sper de data [...]

foarte realistica secventa in care americanii au patruns in tabara de raniti japonezi si au inceput sa traga in toti cei care ripostau.una dintre putinele secvente din filmele de razboi hollywood-iene in care nu numai soldatii axei sunt prezentati ca niste masini de ucis.

pana voi vedea tote filmele facute vreodata nu pot spune ca e cel mai mare film, dar ramane cel mai frumos film pe care l-am vazut. de trei ori intr-o zi. cu mare placere as vedea varianta de 6 ore. exista undeva?sau il are doar malick?
categoric razboiul este cea mai degradanta preocupare a oamenilor, dar pe un alt teren nu ar fi existat acest film. unde mai putem vedea axpresia ochilor de pe afis, privirea inghetata in fata mortii daca nu in calea glontului deja tras? nu exista cuvinte sa acopere maretia filmului cum inutile ar fi fost prea multe dialoguri intre personaje.
cine a iesit de la film dupa care s-a intrebat cat costa ultimul peugeot isi merita soarta

Genial!!!
O creatie asemeni unui poem de o liricitate si profunzime greu egalabile!...Il recomand cu o deosebita placere tuturor celor care isi doresc sa vada un film in care razboiul este si altceva decat explozii,gloante,rani si sange...O realizare de exceptie pentru cei care se intreaba de ce exista in Lume mai mult Rau decat Bine...

subscriu la parerea lui matrix dar problema e ca
principalul actor din acest film este jim caviezel
care a demonstrat inca o data prin capodopera lui
gibson-the passion of the christ-ca este un actor de mare clasa.

Jos palaria domnu' Malick !
Ce film !
Ghinion curat sa se bata cu Spielberg.
Iar filmul trateaza altcumva problema razboiului, prin trairile interioare ale personajelor nu prin paca-paca, bum-bum.
Ce distributie!
Ce imagine!
Daca nu trata problema razboiului as fi zis ca este un film perfect.