Părerea criticului
The Wanderers este un horror plasat în Transilvania şi filmat tot acolo, cu Armand Assante în rolul vânătorului de vampiri, o figură cu autoritate, credibilă în această postură de „șaman” gata să se ia la o „trântă” metaforică cu cele mai înfricoșătoare spirite.

Cu imagini frumoase și efecte speciale reușite, The Wanderers readuce pe marile ecrane spirite rele, locuri bântuite dintre care nelipsita biserică în stil gotic, posedări, totul pe fundalul unui loc cunoscut: peisajul ardelean.

După atâtea filme cu zombie, cu blood gore sau cu case bântuite, fanii lui Dracula şi a filmelor de gen vor regăsi ceva cu siguranţă pe gustul lor în acest film despre un spirit malefic întrupat într-o tânără frumoasă ce caută răzbunare.

Regizorul român Dragoș Buliga, cunoscut pentru popularul serial de comedie și satiră Las Fierbinți, imprimă un ritm atipic filmului, neobișnuit pentru un horror, dialogurile suferă din cauza schematismului, montajul dă de gol lacunele din scenariu/narațiune.

Combinația de genuri - comedie și horror - e numai declarativă, momentele dorite să fie amuzante nu au umor, ba - mai mult - însuși Assante pare să nu fi găsit cheia interpretativă dorită de regizor. Și unele lucruri pe care e pus personajul să le facă nu sunt în consonanță cu personalitatea Vânătorului, cu atât mai mult a lui Assante.

Unii actori români din film ar fi avut nevoie de un coach vocal pentru replicile în engleză.