Părerea criticului
Michael Bay face ce face şi reuşeşte să-ţi rearanjeze organele interne cu bufniturile asurzitoare provocate de personajele sale pe marele ecran. În Transformers: Exterminarea, regizorul se întrece pe sine însuşi şi, cu niscaiva ajutor din China (o consistentă parte a acţiunii are loc în Hong Kong), aruncă pe ecran cea mai spectaculoasă aventură Transformers de până acum.
Evident, personajele extraterestre iau ca întotdeauna faţa celor umane, dar dacă e să ne referim doar la acestea, în centrul atenţiei se află Mark Wahlberg. El îl interpretează pe Cade Yeager, un inventator fără o leţcaie din Texas pentru care găsirea unui camion prăfuit pare a fi biletul pentru colegiu ale fiicei sale Tessa (Nicola Peltz). Nu este niciun bilet, ci Optimus Prime, care se ascunde sub carcasa scorojită după ce marile puteri ale lumii, în frunte cu SUA şi CIA, au lansat o ofensivă globală împotriva Transformerilor, fie ei Autoboţi sau Decepticoni. La câţiva ani după distrugătoarea bătălie din Chicago, Transformerii sunt acum paria, numai buni să fie distruşi, cercetaţi şi folosiţi pentru a face tehnologia oamenilor să înainteze măcar un pas.
În acest context, Yeager şi Optimus Prime fac o alianţă destinată să-i ajute pe ultimii Autoboţi să supravieţuiască, mai ales când devine evident că aceştia şi întregul Pământ sunt ţinta unei ameninţări mult mai consistente decât o bandă de agenţi CIA dotaţi cu tehnologie de ultimă generaţie.
Transformers: Age of Extinction este într-adevăr spectaculos, poate chiar cel mai spectaculos film al francizei. Probabil că această cronică ar trebui să se oprească aici, pentru că 99% dintre spectatori exact asta îşi doresc, două ore şi jumătate de super-acţiune. Totul arată extraordinar în blockbuster şi puţine sunt filmele de la Hollywood care să-şi fi folosit cu mai mare eficienţă bugetul de efecte speciale. E uşor să ţi-l imaginezi pe Michael Bay vizitând de câteva ori pe zi o hală gigantică, plină de calculatoare şi experţi FX pentru a le spune "vreau mai mult, mai intens, mai zgomotos, mai colorat". Rezultatul este în aceeaşi măsură spectaculos şi obositor.
Scenariul se poate lăuda cu câteva idei foarte bune şi trimiteri inteligente la realitatea din prezent. Autoboţii sunt numiţi la un moment dat "terorişti", iar o parte importantă din film explorează iniţiativa unei corporaţii de a utiliza tehnologia Transformers pentru a schimba o dată pentru totdeauna economia Pământului. Un moment extrem de important din istoria Terrei capătă o nouă explicaţie, iar mitologia Transformers este extinsă la un nivel nemaivăzut până acum, mult mai bogat şi complex decât vechea răfuială dintre Autoboţi şi Decepticoni. Dar toate aceste idei bune sunt folosite ca fundal pentru confruntări şi lupte, iar la final tragi linie şi vezi că Age of Extinction nu este altceva decât o grămadă de muşchi, cu foarte puţin creier şi mai deloc inimă.
Dacă prima parte a seriei avea un concept ataşant (prietenia dintre un adolescent şi prima lui maşină, care se dovedeşte a fi un extraterestru), în Transformers 4 până şi celui mai empatic dintre spectatori îi va fi greu să îi pese de soarta personajelor umane. Transformers 4 este ca un roller coaster extrem de violent: eşti atât de preocupat să termini cursa fără să ţi se facă rău, încât nu mai ai cum să fii atent la oamenii din jur. În ciuda unui Mark Wahlberg foarte sincer şi convingător în centrul atenţiei, umanul este redus la rol secundar în premiera de vineri, care sacrifică şi umorul inteligent în goana ei spre spectaculos.
Un al cincilea film a fost anunţat pentru 2017 şi, date fiind aventurile din Transformers 4, piesele de şah beneficiază de un nou aranjament cu mare potenţial pe tablă. Sunt mari şanse ca noua parte să schimbe complet fundalul seriei.
Evident, personajele extraterestre iau ca întotdeauna faţa celor umane, dar dacă e să ne referim doar la acestea, în centrul atenţiei se află Mark Wahlberg. El îl interpretează pe Cade Yeager, un inventator fără o leţcaie din Texas pentru care găsirea unui camion prăfuit pare a fi biletul pentru colegiu ale fiicei sale Tessa (Nicola Peltz). Nu este niciun bilet, ci Optimus Prime, care se ascunde sub carcasa scorojită după ce marile puteri ale lumii, în frunte cu SUA şi CIA, au lansat o ofensivă globală împotriva Transformerilor, fie ei Autoboţi sau Decepticoni. La câţiva ani după distrugătoarea bătălie din Chicago, Transformerii sunt acum paria, numai buni să fie distruşi, cercetaţi şi folosiţi pentru a face tehnologia oamenilor să înainteze măcar un pas.
În acest context, Yeager şi Optimus Prime fac o alianţă destinată să-i ajute pe ultimii Autoboţi să supravieţuiască, mai ales când devine evident că aceştia şi întregul Pământ sunt ţinta unei ameninţări mult mai consistente decât o bandă de agenţi CIA dotaţi cu tehnologie de ultimă generaţie.
Transformers: Age of Extinction este într-adevăr spectaculos, poate chiar cel mai spectaculos film al francizei. Probabil că această cronică ar trebui să se oprească aici, pentru că 99% dintre spectatori exact asta îşi doresc, două ore şi jumătate de super-acţiune. Totul arată extraordinar în blockbuster şi puţine sunt filmele de la Hollywood care să-şi fi folosit cu mai mare eficienţă bugetul de efecte speciale. E uşor să ţi-l imaginezi pe Michael Bay vizitând de câteva ori pe zi o hală gigantică, plină de calculatoare şi experţi FX pentru a le spune "vreau mai mult, mai intens, mai zgomotos, mai colorat". Rezultatul este în aceeaşi măsură spectaculos şi obositor.
Scenariul se poate lăuda cu câteva idei foarte bune şi trimiteri inteligente la realitatea din prezent. Autoboţii sunt numiţi la un moment dat "terorişti", iar o parte importantă din film explorează iniţiativa unei corporaţii de a utiliza tehnologia Transformers pentru a schimba o dată pentru totdeauna economia Pământului. Un moment extrem de important din istoria Terrei capătă o nouă explicaţie, iar mitologia Transformers este extinsă la un nivel nemaivăzut până acum, mult mai bogat şi complex decât vechea răfuială dintre Autoboţi şi Decepticoni. Dar toate aceste idei bune sunt folosite ca fundal pentru confruntări şi lupte, iar la final tragi linie şi vezi că Age of Extinction nu este altceva decât o grămadă de muşchi, cu foarte puţin creier şi mai deloc inimă.
Dacă prima parte a seriei avea un concept ataşant (prietenia dintre un adolescent şi prima lui maşină, care se dovedeşte a fi un extraterestru), în Transformers 4 până şi celui mai empatic dintre spectatori îi va fi greu să îi pese de soarta personajelor umane. Transformers 4 este ca un roller coaster extrem de violent: eşti atât de preocupat să termini cursa fără să ţi se facă rău, încât nu mai ai cum să fii atent la oamenii din jur. În ciuda unui Mark Wahlberg foarte sincer şi convingător în centrul atenţiei, umanul este redus la rol secundar în premiera de vineri, care sacrifică şi umorul inteligent în goana ei spre spectaculos.
Un al cincilea film a fost anunţat pentru 2017 şi, date fiind aventurile din Transformers 4, piesele de şah beneficiază de un nou aranjament cu mare potenţial pe tablă. Sunt mari şanse ca noua parte să schimbe complet fundalul seriei.
