160 de cineaști români cer revizuirea măsurilor luate de CNC pe timp de criză și soluții de salvare a industriei

Amânarea termenelor pentru încheierea contractelor de creditare și lipsa unor măsuri pentru a contracara efectele devastatoare ale carantinei provocate de coronavirus, invocate de cineaști

Pe 2 aprilie un număr de 160 de producători de film, distribuitori, regizori și alți profesioniști din domeniul filmului de la noi au trimis un apel public către Centrul Național al Cinematografiei (CNC) și către Ministerul Culturii. Apelul cineaștilor vine ca urmare a hotărârii Consiliului administrativ al CNC - din data de 26.03.2020 - de a amâna termenele pentru încheierea contractelor de creditare și a deciziei de suspendare a calendarului Concursului CNC.

„Niciuna din prevederile legale adoptate de la instituirea stării de urgență și până acum nu îndreptățește instituția publică C.N.C. să decidă suspendarea”, se vede în apel. „[...] Niciunul din textele normative invocate de către Consiliul de Administrație în preambulul Hotărârii Nr. 61/26.03.2020 drept temei legal pentru hotărârile luate nu dă C.N.C. dreptul de a proceda la amânarea în mod unilateral a îndeplinirii propriilor obligații legale scadente sau care urmează să devină scadente în perioada stării de urgență, față de operatorii economici debitori ai acestor obligații”, susțin semnatarii apelului. Totodată, cineaștii solicită măsuri pentru a contracara efectele devastatoare pe care le are carantina provocată de coronavirus asupra industriei filmului din România. 

Printre semnatari se numără Corina Șuteu (Fost Ministru al Culturii), producătoarea Ada Solomon, regizoarea premiată cu Ursul de Aur Adina Pintilie, Tudor Giurgiu - regizor, producător de film, Radu Jude (regizor), Dana Bunescu - monteuză, sound designer, Anca Damian (regizoare, producătoare). 

Pe 26 martie, prin Hotărârea nr. 61, Consiliul de administrație al CNC decidea, printre altele, că „Se amână termenele pentru încheierea contractelor de credit direct pentru producție de filme, pe perioada stării de urgență. [...] Nu se vor mai acorda tranșele I și II din contractele de credit în derulare. [...] Pentru proiectele declarate câștigătoare la sesiunea II 2019 privind acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru manifestările culturale ce se desfășoară în perioada ianuarie-iunie 2020 se amână încheierea contractelor de finanțare pâna la încetarea stării de urgență”.

„Niciuna din prevederile legale adoptate de la instituirea stării de urgență și până acum nu îndreptățește instituția publică C.N.C. să decidă suspendarea activităților specifice a căror desfășurare nu afectează în niciun fel sănătatea publică, cum sunt: încheierea de contracte (care pot fi încheiate prin mijloace la distanță, așa cum prevăd dispozițiile codului civil), primirea și verificarea de deconturi și rapoarte de la agenții economici (care pot fi primite prin poștă sau scanate, prin mijloace electronice și transmise în aceeași manieră propriilor angajați spre verificare), primirea de cereri de acordare a finanțărilor (care pot fi de asemenea primite prin poștă sau prin sistem electronic), efectuarea de plăți (care pot fi făcute în sistem electronic), etc”, se vede în apelul cineaștilor

Aceste plăți sunt de o importanță crucială pentru a asigura cash-flow-ul necesar filmărilor, explică producătorii de film în apelul lor. De asemenea, ei subliniază că nesiguranța financiară cauzată de deciziile CNC subminează eforturile lor de a contracta furnizori. Alt motiv de îngrijorare este că CNC a amânat pe termen nedeterminat anunțarea proiectelor câștigătoare de la ultimul concurs cu finanțare de stat, programat inițial pentru finalul lui aprilie.

„Măsura suspendării plăților pentru diferite activități generează un climat de incertitudine și induce un sentiment de lipsă de interes din partea autorității tutelare față de problemele reale ale breslei”, se vede în apelul cineaștilor. „ [...] amânarea semnării contractelor de credit direct pentru producția de filme (pct I.1) și amânarea acordării tranșelor I și II (pct I.2) face cvasi-imposibilă pregătirea proiectelor pentru a începe (sau continua) filmările cît mai iute după ridicarea restricțiilor; [...] - prin amînarea încheierii contractelor pentru acordarea de sprijin nerambursabil, amînarea tranșelor de plată pentru distribuție și organizare de manifestări culturale (pct. II.1, II.4, II.5, II.6) se blochează complet activitatea acestor operatori culturali; ei fac parte din categoria cea mai vulnerabilă în această perioadă, fiind în imposibilitatea de a organiza activități cu public; acești operatori au plăți în derulare premergătoare activităților propriu-zise, cît și importante costuri suplimentare legate de întreruperea sau amînarea activităților propuse”, se mai vede în apel.

Legat de hotărârea suspendării calendarului Concursului CNC, cineaștii atrag atenția că „CNC a decis suspendarea termenelor de anunțare a rezultatelor Concursului de proiecte cinematografice în desfășurare, invocînd Art.41 din Decretul Nr. 195/2020 pentru instituirea stării de urgență, ceea ce reprezintă o piedică pentru pregătirea în perspectivă a activităților specifice, avînd în vedere faptul că odată obținută finanțarea din România, producătorii pot aplica pentru fonduri către alte surse naționale și internaționale, termenele de aplicație păstrîndu-se pentru majoritatea țărilor europene”.

Odată cu apelul trimis autorităților, cineaștii au prezentat - ca „sursă de inspirație” - un sumar al măsurilor instituite de alte state europene pentru sprijinirea cinematografiei și a audiovizualului în această perioadă dificilă.

Cum își salvează industria de film diferite țări europene, pe timp de criză sanitară

Astfel, în Muntenegru, pentru a diminua impactul negativ al pandemiei de coronavirus în domeniul culturii, Ministerul Culturii din Muntenegru a lansat, în cooperare cu Centrul de Film din Muntenegru, un apel public pentru a primi 500.000 euro pentru domeniul creativ, pentru a-i susține pe angajații din domeniul cinematografiei, afectat de contextul actual.

Pe de altă parte, pe 17 martie Parlamentul din Croația a adoptat un pachet de 66 de măsuri pentru a susține economia locală, pachet estimat la un total de 3,9 miliarde de euro/30 de miliarde HRK. Cu aceste măsuri, producătorii de film vor beneficia de o amânare la plata taxelor fără dobândă, iar angajatorii vor putea solicita ajutor financiar de la fondul de 5 miliarde HRK pentru a le asigura angajaților salariul minim, până la 425 euro per angajat. Alte măsuri adoptate de către Ministerul Culturii includ un fond de rezervă care a fost pregătit pentru toți cei care sunt afectați financiar de închiderea cinematografelor și de alte măsuri preventive.

În Polonia, grupul de criză a fost de acord să extindă perioada de finanțare deja acordată de Institutul de Film Polonez (PISF) până la încă trei ani. Aceasta se aplică tuturor obligațiilor de finanțare deja acordate, fiind vorba mai precis 45 de proiecte. Producătorii nu mai sunt obligați să distribuie filmele finanțate de PISF doar în sălile de cinema, putând opta să le lanseze online. Toate filmele autohtone din Polonia sunt catalogate drept „dificile”, ceea ce le permite să beneficieze de ajutor din fonduri publice până la 70%. De asemenea, PISF va implementa un traseu rapid pentru finanțările deja aprobate. Producătorii care primesc o finanțare pentru un proiect nou vor primi o sumă mai mare în prima rată, crescută până la 70% din valoarea finanțării. Grupul va lucra, de asemenea, la dezvoltarea unor platforme online care să permita festivalurilor să aibă loc pe Internet. Grupul estimează că piața va fi amenințata de „canibalizarea” producțiilor autohtone, mai ales în toamna lui 2020, și intenționează să creeze un program propriu de premiere pentru a evita acest lucru.

Agenția de Film a Macedoniei de Nord a acordat susținere financiară de urgență pentru 27 de proiecte care sunt într-o fază finală a producției, din bugetul anual, ca o măsură urgentă de a veni în sprijinul producătorilor independenți de film și a companiilor de producție.

Guvernul italian a luat măsuri extraordinare (130 de milioane euro) pentru sectorul cinematografiei și al media, pentru a-i susține pe profesioniștii afectați de această urgență. Stimulentele fiscale se învârt în jur de 64,8 milioane euro care au fost deblocați, numeroși solicitanți putând beneficia de această facilitate.

În Austria, contractele și plățile sunt făcute fără restricții. Se fac eforturi pentru a primi un buget special din partea guvernului, pentru a compensa costurile adiționale ale unor producții amânate sau întrerupte și a pierderilor pentru distribuitori cauzate de închiderea cinematografelor.

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.