Filmele mele Inchide

​Bătaie pe noua miniserie a tatălui lui Adolescence. În prim-plan, tot violenţa la vârstă fragedă

Jack Thorne şi ecranizarea sa au provocat un adevărat război al licitaţiilor pentru drepturile de difuzare

Încă se poate vedea pe ecrane, în Send Help, cum de bruma de civilitate se poate alege praful o dată ce te prăbuşeşti pe o insulă tropicală pustie, dar Jack Thorne, cineast britanic devenit celebru în lumea întreagă datorită miniseriei Adolescence, duce totul la un alt nivel cu prima ecranizare ca miniserie după romanul clasic "Lord of the Flies". Acesta arată ce se întâmplă când mai mulţi băieţi se prăbuşesc pe o insulă pustie, iar încercările lor de a crea aici o societate guvernată de reguli degenerează din cauza lipsei de resurse, a orgoliilor şi a setei de putere.

Lord of the Flies are patru episoade de câte o oră şi s-a lansat în Marea Britanie acum mai puţin de o săptămână. Faptul că creator este Jack Thorne şi că acesta explorează din nou, dar într-un alt context şi într-o altă epocă, violenţa şi cruzimea la vârstă fragedă, au făcut proiectul extrem de atractiv pentru televiziuni şi platforme din streaming din întreaga lume. Deadline anunţă că Netflix va difuza miniseria în Statele Unite, dar că drepturile pentru Europa Centrală şi de Est au ajuns la HBO şi HBO Max. Nu avem confirmarea în acest moment că Lord of the Flies se va vedea şi în România.

Romanul publicat în 1954 şi apărut la noi cu titlul "Împăratul muştelor" este primul roman al autorului britanic William Golding, care avea să fie recompensat în 1983 cu Nobelul pentru Literatură. Un succes încă de la prima ediţie, "Împăratul muştelor" a devenit una dintre lecturile obligatorii în clasele de gimnaziu din Marea Britanie, arătându-le elevilor că ordinea şi democraţia sunt mult mai fragile decât credem.

Articolul precedent Articolul urmator
  • marius7x
    pe 13 februarie 2026 20:52
    Neoficial (surse HU), din 24 februarie pe Max.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane