Când ai văzut ultima oară un thriller de familie? Alta, poate. Dar nu asta, în postproducţie

Lungmetrajul de debut al lui Paul Cioran urmăreşte cum se schimbă relaţia dintre un tată şi fiica lui după o traumă

Alta, poate. Dar nu asta se poate lăuda cu unul dintre cele mai bune titluri din cinema-ul românesc recent, dar şi cu un mix de genuri neaşteptat: thriller de familie. Scris și regizat de Paul Cioran, lungmetrajul arată ce se întâmplă când un tată şi fiica lui de 12 ani sunt martorii unei crime, traumă ce le va schimba relaţia o dată pentru totdeauna. Filmul va fi terminat în câteva luni, iar premiera va avea loc în a doua jumătate a anului viitor.

Septimiu (Laurenţiu Bănescu) și fiica sa de 12 ani, Ana (Camelia Aron), descoperă cadavrul unui vecin ucis. Șocul acestei experiențe o face pe Ana să privească lumea cu alți ochi, iar granița dintre ceea ce vede, își amintește și își imaginează începe să se estompeze. În timp ce ea încearcă să înțeleagă violența la care a fost martoră, relația dintre tată și fiică scoate la suprafață răni vechi și moșteniri emoționale care îi obligă pe amândoi să se reevalueze unul în raport cu celălalt.

Un film cu un copil în rolul principal este întotdeauna o provocare, iar alegerea unei actriţe pentru rolul Anei a fost unul dintre cele mai dificile elemente ale pregătirii producției. "Găsirea interpretei a fost o provocare din mai multe puncte de vedere. Primul și cel mai important a fost vârsta ei și, mai precis, viteza cu care se schimbă copiii atunci când trec pragul dintre copilărie și adolescență. Asta ne-a forțat să o căutăm pe Ana cât mai aproape de filmare. Apoi trebuia să găsim pe cineva care să ducă un rol principal dificil", spune producătorul Claudiu Mitcu. După un casting la care au participat aproape 500 de fete între 11 și 13 ani, rolul i-a revenit Cameliei Aron.

Paul Cioran mărturisește că alegerea interpretei Anei, personaj care apare aproape în fiecare cadru al filmului, i-a dat cele mai mari emoţii. "Ana era singurul lucru de care mi-era frică. Mi-era frică să n-o găsesc, mi-era frică să nu știu să-i explic ce am nevoie, mi-era frică să nu-i cer lucruri prea abstracte sau prea mari pentru vârsta ei. Aveam nevoie ca tot ce face ea să fie simplu, clar, organic pentru personaj, dar în același timp foarte precis pentru film. Cu actorii profesioniști lucrezi și cu experiența lor, cu tehnici pe care le-au învățat sau și le-au construit în timp. La Ana aveam nevoie de altceva: de intuiția corectă, de curaj, de o formă de prezență care să nu fie demonstrativă. De o expresivitate naturală, foarte fină, aproape microdozată. În lipsa acestor lucruri, poți să explici oricât și nu ajungi nicăieri. Ba chiar, de multe ori, prea multe explicații strică".

Regizorul spune că a găsit toate aceste lucruri în Camelia Aron, cu care a aplicat un principiu pe care îl aplică la lucrul cu toţi actorii: "Trebuie construit foarte atent interiorul [personajului] și trebuie controlat cât mai puțin exteriorul. Nu cred prea mult în indicații mecanice de tipul 'fii mai trist', 'fii mai speriat'. Dacă înăuntru e ce trebuie, atunci se va vedea ce trebuie."

Ideea filmului îl însoțește pe Paul Cioran de peste un deceniu. "Primele note pentru povestea asta sunt de prin 2014. Nu-mi mai aduc aminte exact momentul în care a apărut ideea, dar îmi amintesc foarte clar sâmburele ei: un tată și fiica lui găsesc un vecin omorât. Asta a rămas mereu acolo, neschimbat." Între timp însă, spune regizorul, faptul că a devenit tată a schimbat felul în care privește povestea. "Cea mai mare schimbare a fost că, între timp, am devenit eu tată. Și atunci toate lucrurile din poveste au căpătat o altă adâncime personală."

Deși poate fi descris drept un thriller, Cioran spune că apartenenţa la gen a venit firesc din personaje și din tema pe care și-a propus să o exploreze. "Am avut o supratemă pe care am folosit-o ca pe un fel de busolă. În sensul ăsta, Alta, poate. Dar nu asta e un film despre moartea unui fel de a fi tată. Perspectiva din care am ales să spun povestea este cea a copilului, pentru că tatăl se definește și se autodefinește în raport cu copilul." Regizorul consideră că elementele de thriller s-au născut din relațiile dintre personaje: "Moartea violentă a vecinului este, practic, cea mai întunecată oglindă a relației dintre Septimiu și Ana sau dintre Septimiu și tatăl lui. Genul a rezultat, astfel, din personaje și supratemă, nu a venit din afară, ca o formă impusă în care am turnat povestea".

Tot perspectiva Anei a stat la baza construcției vizuale a filmului, al cărui director de imagine este Alex Sterian. "Nu m-a interesat să țin spectatorul 'în șah' într-un sens de puzzle, de ghicitoare narativă, ci să-l așez cât mai aproape de felul în care Ana încearcă să înțeleagă ceva ce nu poate înțelege până la capăt. Vedem regulat ce vede Ana, vedem ce filmează Ana cu telefonul, intrăm în trăirile ei prin ce aude, ce vede, cum vede, cum atinge lucrurile. Toate acestea pun tot ce vezi sub semnul întrebării".

Deși temele abordate sunt mature, Paul Cioran speră ca filmul să fie văzut și de adolescenți. "Este un film și pentru copii. Cel puțin de la 12 ani în sus. Măcar pentru că uneori schimbarea dintr-un părinte începe atunci când copilul îi cere să fie înțeles. Dincolo de preocupările mele când l-am făcut, viața unui film e în capul și inima spectatorului. Aș simți că am făcut o treabă bună dacă o să-l vadă și copii, și părinți și va produce măcar o discuție între ei", spune Paul Cioran.

Alta, poate. Dar nu asta este produs de Claudiu Mitcu prin Parada Film, în coproducție cu Wearebasca și Avanpost. Din distribuție mai fac parte Vasile Muraru, Ofelia Popii, Andreea Vasile, Rodica Lazăr și Cristian Popa. Acum filmul se află în ultimele etape de postproducție, echipa lucrând în prezent la muzică, sound design și mixajul final. Realizat cu un buget de aproximativ 530.000 de euro, dintre care 200.000 de euro provin din finanțarea Centrului Național al Cinematografiei, lungmetrajul a fost filmat în 18 zile, în noiembrie și decembrie 2025, în București și în localități din împrejurimi.