Copacul magic din lumea fermecată, titlul spune totul
Inspirat de seria pentru copii „The Faraway Tree” scrisă de Enid Blyton, filmul reinterpretează universul de poveste al autoarei și îl aduce în prezent
Nu este de mirare că primele cărți din seria „Copacul depărtărilor” au fost scrise la finalul anilor ’30 și începutul anilor ’40, având în vedere faptul că atât personajele, cât și lumile fantastice amintesc cu prisosință de Vrăjitorul din Oz. Diferența este că protagoniștii – copii – nu ajung în lumea fantastică în urma unei tornade, ci printr-o pădure fermecată, în mijlocul căreia se află un copac grandios. Deși pe alocuri previzibil și populat cu câteva personaje stereotipice, Copacul magic din lumea fermecată spune o poveste captivantă, deopotrivă amuzantă și emoționantă.
Dacă în cartea originală „Pădurea fermecată” tatăl primește o nouă slujbă la țară și trebuie să se mute cu toată familia, în film Tim (Andrew Garfield) și Polly Thompson (Claire Foy), alături de cei trei copii ai lor – Fran (Billie Gadsdon), Joe (Phoenix Laroche) și Beth (Delilah Bennett-Cardy) – se relochează în provincie după ce mama demisionează din motive morale. Părinții decid astfel să-și îndeplinească visul din studenție și să construiască o seră în care să cultive roșii și să producă sos în stil italian. Beth și Joe, dependenți de tehnologie, resimt imediat șocul unei case dărăpănate fără Wi-Fi și fără electricitate, în timp ce sora lor Fran se aventurează într-o pădure vrăjită și descoperă un copac uriaș în care trăiesc diverse ființe fantastice, precum Silky (Nicola Coughlan) – o ființă prietenoasă care visează să fie zână –, Moonface (Nonso Anozie) – un domn excentric cu o coafură și mai și – și Saucepan Man (Dustin Demri-Burns), un tip cu foarte multe cratițe, care pare vărul de gradul trei al Omului de Tinichea.
Odată ajunși în lumea fantastică, copiii descoperă o scară care urcă spre nori și care conduce către alte lumi magice, schimbate în fiecare zi. Astfel, ajung să viziteze o lume plină de dulciuri, unde singura regulă este să nu fii lacom, dar și una în care e mereu ziua lor de naștere și își pot pune câte o dorință care să devină realitate. Singurul pericol este să nu rămână acolo pe vecie, întrucât la finalul zilei lumile se mută, iar personajele trebuie să se întoarcă la copacul fermecat. Există și un tărâm condus de o răufăcătoare – Dame Snap (Rebecca Ferguson) –, o fostă profesoară dată afară de un inspector, care și-a creat propria școală-închisoare. În timp ce Tim și Polly muncesc de zor să construiască sera și să producă roșii de calitate, copiii intră în tot felul de peripeții și riscă chiar să saboteze visul părinților în urma unei dorințe discutabile puse de Beth în lumea aniversărilor.
Regizat de Ben Gregor și cu un scenariu semnat de Simon Farnaby (Paddington 2), filmul este o adaptare competentă și plină de culoare pentru toată familia, care nu se ia foarte tare în serios. Personajele – uneori stereotipice (copiii nemulțumiți, părinții hiper-entuziasmați, răufăcătorul caricatural etc.) – sunt construite după formula clasică a filmelor fantasy pentru copii, iar decorurile variate și în nuanțe vii te duc cu gândul că n-ar fi exclus să facă parte dintr-o extensie a universului lui L. Frank Baum, chiar dacă filmul păstrează o doză de originalitate. Cu toate că povestea pare destinată în primul rând celor mici – prin atmosfera ludică și protagoniștii copii –, a doua jumătate conține secvențe neașteptat de emoționante, mai ales atunci când eșecul părinților pare inevitabil, iar copiii înțeleg cât de important este pentru ei visul din tinerețe al lui Tim și Polly.
În ceea ce privește actoria, Andrew Garfield apasă puțin prea tare pe pedala de „tată simpatic dintr-o comedie pentru copii”, deși reușește să creeze un personaj care emoționează spre final. Claire Foy oferă interpretarea cea mai matură și convingătoare, în timp ce Billie Gadsdon, Phoenix Laroche și Delilah Bennett-Cardy sunt uneori exagerați în expresii și gesturi. Jennifer Saunders aduce o doză binevenită de comedie în rolul bunicii cu nasul pe sus (deși personajul rămâne destul de schematizat), iar dintre toate personajele fantastice, cea mai memorabilă este Silky, interpretată de Nicola Coughlan, care învață o lecție importantă despre acceptarea propriei înfățișări.
Departe de a ajunge la statutul de clasic precum Vrăjitorul din Oz, Copacul magic din lumea fermecată este o sursă plăcută de evadare – un film simpatic care poate fascina copiii prin elementele magice, dar care îi poate pune și pe adulți pe gânduri prin tema urmăririi propriilor visuri, oricât de mari sau improbabile ar părea la o primă vedere. Neajunsurile sunt ușor de trecut cu vederea pentru că povestea se dovedește în cele din urmă captivantă, amuzantă și emoționantă.
Copacul magic din lumea fermecată este distribuit în România de Ro Image 2000.
- Andrew Garfield Ocupație: Actor Data nașterii: 20.08.1983
- Billie Gadsdon
- Claire Foy Ocupație: Actriță Data nașterii: 16.04.1984
- Dustin Demri-Burns
- Jennifer Saunders Ocupație: Actriță, scenaristă Data nașterii: 06.07.1958
- Nicola Coughlan
- Nonso Anozie Ocupație: Actor Data nașterii: 28.05.1979
- Phoenix Laroche


