Emilia Clarke se alătură lui Nick Fury și echipei Secret Invasion a Marvel

Skrul-ii care își schimbă forma și care s-au deghizat ca ființe de pe Pământ sunt principala temă a serialului

Noul serial ce urmează a fi difuzat pe Disney+ Secret Invasion tocmai și-a completat distribuția cu Emilia Clarke, actrița din Urzeala Tronurilor, după cum anunța Variety.

Actrița va completa o distribuție din care mai fac parte Samuel L. Jackson, Ben Mendelsohn, Kingsley Ben-Adir și Olivia Colman.

Jackson și Mendelsohn își vor continua rolurile din MCU, respectiv Nick Fury și Talos, în timp ce Ben-Adir a confirmat că va juca rolul eroului negativ din serial.

Pentru Colman și Clarke, rolurile pe care urmează să le joace sunt, deocamdată, secrete.

Puține se știu despre Secret Invasion, însă filmul va fi despre Fury și Talos, care s-au întâlnit în timpul acțiunii din Captain Marvel, alături de Skrul-ii care își schimbă forma și care s-au deghizat ca ființe de pe Pământ. Ultima oară când i-am văzut pe Nick Fury și pe Talos a fost în scena de după generic pentru Spider-Man: Far From Home, acolo unde s-a dovedit că Fury ar fi într-un fel de misiune în spațiul extraterestru, alături de Skruli.

Finalul serialului WandaVision a dat, de asemeni, o sugestie despre misiunea lui Fury, iar Secret Invasion înfățișează o femeie Skrull care se dovedește a fi supereroina Monica Rambeau (Teyonah Parris), invitată de Fury să i se alăture în spațiu.

Serialul pare inspirat de acțiunea din 2008 cu același nume în care Avengerii descopereau că Skrul-ii invadau de ani întregi, răpind pe câțiva dintre cei mai mari eroi ai Pământului și furându-le identitatea până atunci când sunt gata să lovească.

Filme
Persoane