Filmările la Mortal Kombat vor începe anul acesta. Joel Edgerton va fi unul dintre luptători

Reboot-ul cinematografic al lui Mortal Kombat este produs de James Wan

După mai bine de 20 de ani de la adaptarea cu Christopher Lambert, Mortal Kombat se pregătește să revină pe marile ecrane. Conform informațiilor obținute de collider.com, filmările au fost programate pentru anul în curs, în Adelaide, Australia.

Pre-producția va începe chiar la sfârșitul acestei luni. Scenariul a fost finalizat acum câteva săptămâni de către Greg Russo, care a spus despre povestea reboot-ului: „Nu pot să dau prea multe detalii, însă vă asigur că cele şapte personaje originale au fost tratate cu maximă importanţă. Cred că trebuie avute în vedere în orice adaptare a francizei”.

Personajele la care se referă Russo sunt Liu Kang, Sonya Blade, Johnny Cage, Sub-Zero, Scorpion, Kano şi Raiden – cu ele a debutat seria jocurilor video de lupte lansată în 1992 de Midway Games.

Pentru rolul lui Kano se află acum în discuţii cu producătorii actorul Joel Edgerton (The Gift, Black Mass).

Mortal Kombat a fost adaptat prima dată în 1995, în regia lui Paul W.S. Anderson (al doilea film al său, după Shopping). Cronicile au fost mixte, însă filmul a atins succesul la box office – la un buget de producţie de 18 milioane de dolari, a avut încasări de 122 milioane în întreaga lume.

A fost urmat de Mortal Kombat: Annihilation (lansat în 1997, nu a mai fost la fel de atractiv nici pentru public) şi ar fi putut fi continuat de către Mortal Kombat: Rebirth, dacă Kevin Tancharoen nu ar fi abandonat proiectul. Acesta a fost preluat în 2015 de James Wan, ca producător. La cârma noului film Mortal Kombat va sta Simon McQuoid.

„Sunt atât de bucuros şi de entuziasmat să revin în Australia cu Mortal Kombat, mai ales după ce am avut o experienţă nemaipomenită aici cu Aquaman. Acum vom putea explora sudul continentului, cu locurile sale fantastice şi să lucrăm cu oamenii talentaţi de aici”, a declarat Wan.

 

Persoane
Filme