Guardians of the Galaxy Vol. 3 a fost votat drept cel mai aşteptat viitor film din UCM

Fanii vor mai avea însă de aşteptat, căci James Gunn este ocupat acum cu producţia lui The Suicide Squad 2, ce se va lansa în 2021

Un sondaj realizat de RottenTomatoes.com a arătat că filmul pe care fanii Marvel îl aşteaptă cu cel mai mare entuziasm după Avengers: Endgame este Guardians of the Galaxy Vol. 3. Pelicula, ce l-a recâştigat recent la cârmă pe James Gunn a obţinut 63% din voturi, urmată pe locul doi de Black Panther 2 şi filmul lui Jon Watts Spider-Man: Far From Home, cu 48%.

The Eternals, al lui Chloe Zhao şi Shang-Chi, al lui Destin Daniel Cretton au obţinut doar 14%, respectiv 11% dintre voturi. Asta pentru că, momentan, nu se ştiu prea multe despre aceste două proiecte Marvel, iar eroii lor sunt prea puţini cunoscuţi în afara grupului de fani dedicaţi ai benzilor desenate. Cu toate acestea, nici Gardienii Galaxiei nu erau cunoscuţi publicului înainte de lansarea primului film al lui Gunn din 2014, iar cu abilitatea Marvel de a transforma nume obscure ale benzilor desenate în succese de casă, este de aşteptat ca şi The Eternals, şi Shang-Chi să ajungă nume populare printre fanii Universului Cinematografic Marvel.

Însă, pentru că după ce a fost concediat Gunn a semnat un contract cu DC pentru regia lui The Suicide Squad 2 - programat pentru lansare în 2021 – acesta va trebui să se concentreze în primul rând pe acest proiect. Ceea ce înseamnă că Guardians of the Galaxy Vol. 3 va putea ajunge în cinematografe abia în 2022, sau în prima parte a lui 2023.  

Filme
Persoane