Filmele mele Inchide

Iuliana Beregoi încearcă să îl omoare pe Tzancă Uraganu – Un weekend criminal

Lia și Denis plănuiesc să iasă dintr-o încurcătură financiară prin a-și ucide șeful. Dar reprezintă asta cea mai bună variantă pentru cei doi când lucrurile nu sunt niciodată ce par a fi?

Regizorul Cătălin Dascălu face echipă încă o dată cu youtuberița Iuliana Beregoi pentru o nouă producție cinematografică, de data aceasta cu un scenariu scris de comediantul Ionuț Rusu (Teambuilding, Ramon). Din distribuție fac parte preponderent muzicieni ca Tzancă Uraganu, Cristian Porcari și Andreea Bălan. Un weekend criminal are în centru un cuplu ce, paradoxal, încearcă să omoare șeful unei companii pentru a scăpa de închisoarea garantată de o infracțiune pe care nu au comis-o.

Denis, un băiat din Republica Moldova mutat la București cu iubita superstițioasă Lia, se bucură de noul său rol de contabil la o companie condusă de Tzancă Uraganul – personajul păstrează numele cântărețului de manele pentru a-i da greutate. Cu toate acestea, tânărul va descoperi destul de repede că ceva nu este în regulă: numele lui apare într-o serie de tranzacții dubioase despre care nu a fost pus la curent. După ce primește pe WhatsApp o reclamă la un cabinet de avocatură și merge să își discute problema, protagonistul e convins că șeful lui spală bani prin intermediul său. Pentru a distruge această schemă și a evita pușcăria, Denis și Lia vin cu ideea ingenioasă de a-l ucide pe Tzancă în cel mai inocent mod cu putință: cu ajutorul alergiei sale la miere.

Dar aparențele înșală de cele mai multe ori. Să fie oare donațiile către orfelinate doar niște acte caritabile de fațadă, care ascund de fapt ilegalități grave? Se poate avea încredere într-un avocat apărut subit într-un moment oportun, puțin prea convenabil ca să fie adevărat? Și oare ce ascunde blonda misterioasă care urmărește protagoniștii la orice pas? Scenariul pleacă de la o premisă cu potențial, iar umorul de calitate al lui Rusu ar trebui să asigure o bază generoasă pentru o comedie reușită. Glumele alese sunt ancorate în contextul socio-politic actual și fac parte din categoria celor pe care le gust adeseori. Și totuși, ceva nu funcționează.

Interpretările lipsite de orice emoție ale actorilor – deși o fărâmă poate fi găsită totuși la Iuliana Beregoi – determină fiecare replică rostită să sune plictisitor și neconvingător. Coloana sonoră alcătuită din melodiile celor din distribuție pare integrată artificial în scene doar pentru a face promovare artiștilor. Scena de luptă în care Ovidiu Neveu are o apariție supriză ar putea fi superioară celorlalte dacă nu ar face reclamă la jocuri de noroc. Măcar apa cu vitamine din începutul filmului încurajează la un stil de viață sănătos – luând în considerare faptul că mulți dintre fanii influenceriței sunt minori. Am apreciat, de asemenea, detaliul datei de vineri 13 de pe calendarul avocatului, fiindcă se leagă subtil de natura superstițioasă a Liei.

Un weekend criminal se adaugă lungului lanț de producții autohtone recente ce demonstrează că oricine e capabil să facă un film dacă are destui bani. Deși se îndepărtează de umorul adeseori grosolan din multe comedii românești, eșuează să amuze spectatorii suficient de tare sau să îi țină prea mult în suspans – răsturnarea de situație din final e previzibilă. În schimb, reușește să vorbească despre greutățile tinerilor mutați în capitală, pericolele mesajelor dubioase din online și, nu în cele din urmă, puterea de nestăvilit a unui cuplu onest și unit. Până la urmă, „unde-s doi, puterea crește”.

Articolul precedent Articolul urmator
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Filme
Persoane