Joker-ul: de ce este el unul dintre cei mai mari inamici ai lui Batman

Detalii despre captivantul Joker şi magistrala interpretare a lui Heath Ledger

Nu încape îndoială că The Dark Knight, parte a trilogiei cu Batman regizată de Christopher Nolan, este unul dintre cele mai bune filme cu supereroi realizate vreodată. Şi unul din marile merite ale sale este Joker-ul, supervillain-ul interpretat magistral de australianul Heath Leadger, cu doar câteva luni înainte ca acesta să moară în urma unei supradoze accidentale de medicamente. Trecem în revistă mai jos câteva din atuurile personajului şi de ce este acesta unul din cei mai convingători şi letali inamici ai lui Batman. The Dark Knight şi întreaga trilogie Batman a lui Christopher Nolan sunt disponibile pe HBO GO.

Alegerea lui Nolan, aceea de a-i oferi rolul lui Heath Ledger, a ridicat multe sprâncene printre fanii benzilor desenate DC. Să nu uităm că Ledger s-a lansat în comedii romantice precum 10 Things I Hate About You şi a devenit o celebritate mondială după Brokeback Mountain, filmul care i-a adus şi o nominalizare la Oscar. Fizicul şi CV-ul nu-l recomandau deloc pentru rolul anarhicului Joker, dar actorul a reuşit cumva nu doar unul dintre cele mai convingătoare roluri ale carierei, ci şi - cel puţin în opinia noastră - cel mai bun Joker din lunga istorie a personajului.

Probabil că cel mai mare atu al supervillain-ului este realismul său. Joker-ul nu are superputeri şi nu are o biografie fantezistă. Este pur şi simplu un descreierat hotărât să dovedească tuturor că ordinea, siguranţa şi previzibilul sunt nişte aşteptări irealizabile şi că doar ne imaginăm că deţinem controlul. Joker-ul este un agent al haosului, un psihopat fără scrupule şi fără urmă de empatie pentru care unica plăcere este să lase prăpăd în urmă. Mai mult, Joker-ul profită la nesfârşit de crezul lui Batman că în lupta sa pentru binele din Gotham nu trebuie să ucidă niciodată, ispitindu-l în repetate rânduri să-l execute.

Ajutat de scenariul inspirat scris de regizor împreună cu fratele său Jonathan Nolan şi de replicile pline de umor negru, Heath Ledger reuşeşte într-adevăr să livreze unul din cei mai convingători villaini din filmele cu supereroi. Interesant este şi modul cum actorul a obţinut rolul. Întotdeauna reticent în a juca roluri de supereroi, Ledger a fost captivat de Batman Begins (unde se face o referire la Joker, indiciu că acesta ar fi antagonistul într-un eventual sequel) şi l-a asaltat pe Nolan cu insistenţe pentru a primi rolul. Impresionat de dedicarea actorului, regizorul i-a oferit rolul încă dinainte de a scrie scenariul pentru The Dark Knight!

"Simt că am avut oportunitatea să nu mă iau prea în serios şi cumva am gravitat dintotdeauna înspre Joker, ştiind că am ceva ce i-aş putea oferi. Am intuit din prima secundă cum aş vrea să fie personajul", a declarat Ledger la un moment dat pentru publicaţia IGN. Altădată, actorul a declarat că "s-a distrat pe cinste" creând şi interpretând personajul. "Probabil că niciodată un personaj nu mă va distra mai mult", a adăugat Ledger, parcă prevestindu-şi sfârşitul prematur.

Am scris în repetate rânduri despre cum Ledger s-a închis şase săptămâni într-o cameră de hotel pentru a-şi crea propriul Joker. O mare parte din efortul său a vizat vocea villain-ului şi modul cum acesta îşi pronunţă replicile. Un element important al machiajului a fost aşa-zisul "zâmbet din Glasgow" (după cruntele răzbunări din anii '20 şi '30 din Glasgow, unde agresorii le tăiau victimelor obrajii de la colţul gurii până la ureche), cicatricile adânci îl fac pe Joker să pară că are un rânjet permanent lăţit pe faţă.

Dar poate cel mai captivant aspect al villain-ului este să ne facă să înţelegem că nu suntem atât de buni pe cât ne place să credem. Scena celor două feriboturi din The Dark Knight, o lovitură dată de personaj ce determină fiecare spectator să se întrebe ce ar fi făcut el sau ea în locul pasagerilor, este poate cea mai bună dovadă a eficienţei acestui geniu malefic...

Filme
Persoane