Jurassic World Rebirth: atuuri, dar şi mari probleme

Cel de-al şaptelea film al francizei oferă confruntări spectaculoase cu dinozaurii, numai că...

Gareth Edwards a luat întreaga lume pe nepregătite în 2010, când Monsters a şocat Hollywood-ul arătând că poţi face un film cu monştri excelent executat cu doar 500.000 de dolari. După Godzilla (2014), Edwards se întoarce la gen cu Jurassic World Rebirth şi îşi pune la treabă extraordinarul talent de a crea tensiune prin diferenţa de anvergură dintre dinozaurii gigantici şi oameni. Din păcate, personajele clişeice (când nu sunt de-a dreptul antipatice) şi câteva decizii ale scenaristului David Koepp (care a scris şi originalul, Jurassic Park) strică parţial experienţa.

După un preambul din 2008, când descoperim un laborator secret unde se creează dinozauri mutanţi, revenim în prezent, când reprezentantul unei companii farmaceutive (Rupert Friend) apelează la Zora (Scarlett Johansson), expertă în operaţiuni speciale, şi paleontologul Henry (Jonathan Bailey) pentru a preleva mostre de ţesut de la cele mai mari specii de dinozauri ce pot fi găsite acum doar în preajma Ecuatorului. Însoţiţi de contrabandistul Duncan (Mahershala Ali) şi echipa lui de mercenari înarmaţi până în dinţi, eroii dau zor pe mare, itinerariul lor intersectându-se cu cel al familiei lui Reuben (Manuel Garcia-Rulfo), un navigator care aparent habar nu are să citească busola şi nimereşte cu barca şi cele două fiice fix în apele interzise şi în drumul unui gigantic mosazaur.

Edwards îşi impresionează publicul cu imagini spectaculoase, dar şi cu o suită de surprize care îl fac să sară de pe scaun. Atât pe mare, cât şi pe "insula misterioasă", regizorul reuşeşte să creeze senzaţia de pericol iminent şi teama că personajele vor muri unul câte unul în cele mai cumplite moduri. Filmul nu duce lipsă de "execuţii" spectaculoase, cu viscere şi membre sărind care încontro însoţite de sunetele oribile ale oaselor zdrobite, mărind lista de decese brutale pentru care seria este cunoscută.

Din păcate, noile părţi ale seriei vin de fiecare dată cu câte ceva care insultă inteligenţa spectatorului. Acum nu mai avem dudui pe tocuri care reuşesc cumva să scape de velociraptori, dar Rebirth este atât de plin de fracturi de logică şi probleme de continuitate, încât la un moment dat ajungi să ridici resemnat din umeri. Avem, de exemplu, o mână prinsă cu cătuşe de mânerul unei valize, mână care dispare ca prin minune după ce e secţionată de la cot de atacul unui dinozaur. Mai mult, unele personaje scapă cu viaţă din simplul motiv că dinozaurii se plictisesc cumva să le urmărească. Acumularea de astfel de momente stupide devine rapid mult prea deranjantă ca să nu-ţi doreşti ca un film care a costat 180 de milioane de dolari să fi avut mai mare grijă la scrierea scenariului.

Poate că cea mai dubioasă decizie a lui Koepp e să introducă în poveste un pui jucăuş de dinozaur care se împrieteneşte cu mica Isabella şi la un moment dat se cuibăreşte lângă ea să doarmă pe un rucsac, după ce puştoaica îl hrăneşte cu... bomboane. Este ceva de o incongruenţă similară cu includerea mult-hulitului Jar Jar Binks în Star Wars: The Phantom Menace sau cu cea mai tembelă scenă din seria Alien, când în Prometheus personajul lui Rafe Spall vrea să mângâie o creatură extraterestră cu aspect de şarpe - că na, biolog fiind când întâlneşti un şarpe sari să-l mângâi - pentru a fi imediat ucis de aceasta...

Koepp insistă şi să omagieze o parte din filmele lui Steven Spielberg, creatorul francizei. Scene acvatice fac trimiteri la Jaws şi avem chiar şi un omagiu la Indiana Jones, când trupa de mercenari descoperă un templu săpat în stâncă. O mulţime de scene omagiază filmul original şi continuările, de exemplu prima întâlnire cu impozanţii brahiozauri sau terifianta confruntare cu velociraptorii din bucătărie. Din păcate aceste momente se simt mai degrabă ca lene creativă şi lipsă de imaginaţie şi nu ca o reactivare a nostalgiei primei experienţe Jurassic Park.

Cu toate problemele sale, care îţi reamintesc că un film cu impactul şi inovaţia lui Jurassic Park este aproape imposibil de făcut în era remake-urilor, a continuărilor şi a falimentului creativ hollywoodian, Rebirth face o convingătoare invitaţie la contemplarea rolului omului pe Terra şi la pericolul fentării legilor naturale. Poate că dinozaurii nu mai cutreieră Pământul, dar, cu toate invenţiile tehnologice, natura încă ne poate frânge, fie cu fenomene meteorologice extreme, fie prin animalele sălbatice de care unii încă insistă să se apropie, ajungând să-şi plătească iresponsabilitatea cu propria viaţă.