M3GAN 2.0: pledoarie pentru cumpătare
Continuarea horror-ului "tehnologic" se dedă unor excese de-a dreptul surprinzătoare
James Wan face parte din cercul select de doar opt regizori care au în CV două filme cu încasări de peste un miliard de dolari, dar este şi "tăticul" horror-ului modern, după ce din mintea sa au ieşit francizele Saw, Insidious şi The Conjuring. În 2023 Wan dădea din nou lovitura cu M3GAN, un film realizat cu doar 12 milioane de dolari ce avea să încaseze 180. Cu o poveste lipsită de surprize, M3GAN reuşea să discute convingător despre pericolele inteligenţei artificiale, iar sequel-ul lansat vineri pare să ţină cu tot dinadinsul să surprindă, reuşind mai degrabă să nedumerească.
În acest sequel totul începe când un nou android, Amelia (ucraineanca Ivanna Sakhno, care a declarat în repetate rânduri că interesul pentru actorie i s-a trezit când a văzut popularul Amélie, deci probabil rolul îi era predestinat) sabotează o operaţiune a serviciilor secrete americane, dând dovadă nu doar de independenţă cognitivă, ci şi de o completă dedicare pentru o misiune ce ar putea pune în pericol însăşi umanitatea. Cumva, autorităţile se întorc spre Gemma (Allison Williams), creatoarea lui M3GAN, care după traumele din primul film a devenit o activistă antitehnologie şi o promotoare a copilăriei fără telefon mobil. Nu trece mult şi M3GAN este reactivată, iar totul devine o atotdistrugătoare bătaie "android versus android".
În doar câţiva ani, inteligenţa artificială a reuşit să devină unul dintre subiectele favorite ale cineaştilor, de la flopbustere precum Misiune imposibilă 7 şi 8 la documentare bântuitoare precum În burta inteligenţei artificiale sau Eternal You. În ce priveşte poziţionarea filozofică a M3GAN 2.0 privind subiectul, avem parte de o neaşteptată cumpătare a poveştii, în sensul că suntem invitaţi să contemplăm cu obiectivitate dacă inteligenţa artificială este o unealtă, un aliat sau un inamic al umanităţii. Din păcate scenariul este încărcat cu o mulţime de încercări de a amuza publicul, doar unele dintre ele fiind reuşite.
Astfel, filmul insistă să parodieze (sau să omagieze, e destul de neclar) superhituri de acţiune precum seriile Die Hard sau producţii cu Steven Segal, dar şi să recreeze cadre emblematice cu personaje horror, de această dată cu androizi. În acelaşi timp, M3GAN pare să se fi uitat la Mean Girls "pă ripit" în perioada de inactivitate, de unde câteva conversaţii pline de sarcasme peltice în care "adroida" pune sub semnul întrebării poziţionarea rezervată a lui Gemma în ce priveşte semenii ei. Avem şi o secvenţă de muzical şi una de dans, că na, dacă tot facem şaorma cu de toate, să punem vocalize şi mişcări din şolduri în loc de ceapă...
Dincolo de beteşugurile sale, sequelul oferă şi câteva surprize bine gândite, dar şi o discuţie despre puterea exemplului. Mai întâi, exemplele şi modelele pozitive de care au nevoie copiii, iar aici intră în scenă Cady (Violet McGraw, văzută în 2025 şi în Thunderbolts*, cel mai bun film Marvel din ultimii ani), acum în vârstă de 12 ani, adică fix când trebuie să descoperi în cine să-ţi investeşti pe termen lung încrederea şi respectul. Un alt aspect al filmului face trimitere la universalul gest al strângerii de mână, care în prezent şi-a pierdut sensul originar, acela de a întinde mâna goală spre cel întâlnit pentru a-i dovedi că nu eşti înarmat. Fără a da mai multe detalii, trebuie spus că, pe cât te nedumereşte cu bizarele sale excese, M3GAN 2.0 reuşeşte şi să inspire şi chiar să ofere soluţii în ceea ce priveşte convieţuirea pe termen lung cu inteligenţa artificială. Atâta vreme cât aceasta vorbeşte frumos, desigur!
