Micuța Ping și dragonul: despre puterea din adâncul nostru
Într-o China dintr-un timp mitologic, o eroină exemplară
După Kung Fu Panda 4, iată o nouă animaţie cu o poveste din spaţiul chinez s-a lansat pe marile noastre ecrane, Micuța Ping și dragonul, o poveste mai puțin despre kung fu cât despre depășirea propriei condiții, despre puterea care stă în adâncul nostru, putând fi o lecție pentru copiii din toată lumea.
Cu o fetiță personaj principal, animația este o incursiune binevenită în lumea miturilor civilizației chineze, în care nu lipsesc dragonii (cu incredibil de umane reacţii), eroii umani care își descoperă puterea interioară, „chi”-ul personal, și au în față un destin exemplar, plus arhitectura tradițională chineză, cu temple, fortificații, pagoda și peisaje la limita dintre foto-realism și fantastic.
Într-o China dintr-un timp mitologic, dragonii trăiesc, dar sunt captivii oamenilor care se tem de puterile lor ieșite din comun – fie ei nobili, soldați, împărați, vrăjitori sau învățați. Însă, printre oameni, unii sunt „păzitorii” dragonilor, cei de care monștrii mitologici ascultă și pe care îi apără cu orice preț – iar eroina noastră este unul dintre ei. O fetiță orfană, cu un destin aspru în față, trebuie să dovedească toată puterea din lume pentru a depăși obstacolele din fața ei, și puterea ei de a-și depăși condiția e o lecție pentru micii spectatori. Dar nu chiar foarte mici, poate de la 5-6 ani în sus, pentru duritatea cu care se poartă unele personaje cu micuţa şi (aparent) vulnerabila Ping.
Rafinată sub aspect plastic, dar nu în direcția calofiliei și perfecțiunii artificiale pe care o dau imaginile create pe calculator, animația Micuța Ping și dragonul impresionează sub aspect vizual. Din punct de vedere narativ, arcul personajului aduce o evoluție a eroinei - de la o slujnică, la o puternică Protectoare de dragoni, călătoria fetei fiind plină de pericole și peripeții.
Fetița Ping, o slujnică orfană, evadează din fortăreața lui Huangling împreună cu dragonul Danzi, pentru a recupera și salva ultimul ou de dragon care mai există pe pământ. Cei doi călătoresc prin China, însoțiți de prietenul de nedespărțit al fetiței, un șoricel, și vor avea de-a face cu oamenii Împăratului, care are nevoie de ou pentru a se însănătoși, de un vrăjitor – care caută să obțină viața veșnică, și un alt protector de dragoni - care și-a trădat menirea.
Filmul merită văzut pentru frumusețea realizării plastice, pentru mesaj și frumusețea sufletească a protagonistei și pentru călătoria plină de acțiune și întorsături de situație a eroinei.