Misiune imposibilă 7 reia producţia în septembrie

Blockbusterul cu Tom Cruise în rolul principal a întrerupt filmările din Italia în martie

Studiourile Paramount vor reîncepe filmările la Mission: Impossible 7 în septembrie, conform regizorului secund Tommy Gormley, citat de Deadline. Gormley a dat declaraţii pentru BBC imediat după ce Comisia de film britanică a făcut public un îndrumar al reluării în siguranţă a filmărilor în Marea Britanie, în contextul pandemiei.

"Mai aveam doar câteva zile până la filmările din Veneţia - eram chiar în epicentru atunci când s-a răspândit (pandemia), prin urmare a trebuit să anulăm", a declarat Gormley pentru BBC. "Sperăm să revizităm toate ţările pe care le aveam în vizor şi apoi să realizăm o mare parte a restului filmărilor în studiouri în Anglia, din septembrie până în aprilie-mai, aşa am plănuit. Suntem convinşi că putem realiza asta", a continuat regizorul secund.

Revenirea în producţie a blockbusterului cu Tom Cruise este relevantă în contextul pandemiei, noile reguli de producţie afectând producţia tuturor filmelor, indiferent de anvergură. Vor avea de suferit şi vor trebui să dea dovadă de inventivitate în limitarea expunerii mai ales megaproducţiile precum filme Misiune imposibilă, care au de obicei echipe gigantice la filmări, indiferent unde au loc acestea.

"Trebuie să ne întoarcem la lucru pentru fiecare om din industrie, zeci de mii de oameni, trebuie să ne întoarcem la muncă. Trebuie să o facem în condiţii de siguranţă şi să ne protejăm colegii, acest lucru este posibil şi facem mari eforturi pentru a ne asigura că se întâmplă", a mai spus Gormley.

Premiera globală a filmului este programată pentru 19 noiembrie, la anul.

Filme
Persoane