Premieră. Bekkanko, un spectacol imersiv despre acceptare şi sacrificiu

Transpunerea pe scenă a poeticii dramaturgului japonez Asaya Fujita

Bekkanko, cea mai nouă producție a Teatrului „Ion Creangă” din București, va avea premiera pe 31 martie,  la Sala Gloria (Strada Bucovina nr. 6) a Teatrului Metropolis.

Regizorul Vlad Massaci şi compozitorul Mihai Dobre, alături de scenografii Adrian Damian (decorul) şi Luiza Enescu (costumele) vor transpune poetica dramaturgului japonez Asaya Fujita într-un spectacol imersiv, care păstrează atmosfera poveştilor nemuritoare.

Dacă nu ar fi caraghios şi neîndemânatic, Bekkanko ar fi o creatură înspăimântătoare a pădurii. Cu înfățişarea lui ridicolă nu va câştiga niciodată respectul celorlalți draci, dar iubirea ține cont doar de lucrurile care pot fi „văzute” cu inima.

Teatrul Ion Creangă propune o poveste atipică despre acceptare şi sacrificiu, care demonstrează cât de relative sunt, în realitate, noțiunile de bine şi rău, dreptate şi nedreptate.

Spectacolul este recomandat copiilor peste 6 ani.