Netflix
×
Utilizator
×

Prequel-ul la Jocurile Foamei: avem sinopsisul oficial!

Aflăm cum a ajuns președinte Coriolanus Snow

The Hunger Games: The Ballad of Songbirds and Snakes, prequel-ul la seria Jocurile Foamei, surprinde ascensiunea la putere a tânărului, pe atunci, viitor președinte Coriolanus Snow - principalul inamic al eroinei din seria Jocurile Foamei - odată cu cea de-a 10-a ediție a Jocurilor, scrie ScreenRant.

După seria de filme Jocurile Foamei, care au strâns 2,97 de miliarde de încasări la nivel global, nu este o surpriză că studiourile au vrut să mențină ritmul cu un prequel. Romanul adaptat acum într-un film a ajuns în librării în 2020, iar eroul său este un Coriolanus Snow mai tânăr: el este cel care va ajunge maleficul președinte al superstatului Panem și principalul oponent al eroinei.

Dezvoltarea filmului s-a realizat de câțiva ani încoace, iar Lionsgate anunța că filmul va ajunge în sălile de cinema în noiembrie 2023. Astăzi, alături de știrea că Tom Blyth este cel care va juca rolul președintelui Snow în tinerețe, Lionsgate a anunțat sinopsisul oficial al filmului.

Noile detalii ale acțiunii, care urmăresc îndeaproape romanul lui Collins, surprind ascensiunea către putere a lui Snow și relația acestuia cu Lucy Gray Baird: Cu mulți ani înainte să devină președintele tiran al Panem-ului, Coriolanus Snow, de 18 ani, este ultima speranță a unei familii cândva puternice dar căzută în dizgrație în Capitol-ul de după război.

Cum cea de-a zecea ediție a Jocurilor Foamei se apropie repede, tânărul Snow este alarmat atunci când i se dă sarcina să fie mentorul tinerei Lucy Gray Baird, tributul modestului District 12. Totuși, atunci când Lucy Gray captivează atenția întregului Panem cântând, curajoasă, în timpul ceremoniei, Snow simte că are o șansă. Unindu-și instinctele pentru spectacol și simțul politic înnăscut, Snow și Lucy concurează contra timp pentru a supraviețui. Și vom vedea care dintre ei este pasărea cântătoare și care este șarpele.

Regizorul ultimelor trei filme din seria The Hunger Games, Francis Lawrence, va semna și acest film. Michael Leslie adaptează scenariul, iar Collins va fi producător executiv.

Blyth, care joacă rolul principal în Billy the Kid de la Epix, îl va întruchipa pe tânărul viitor președinte, care trebuie să se ridice la înălțimea rolului lui Donald Sutherland. Așa cum sugerează sinopsisul, The Ballad of Songbirds and Snakes va suprinde latura sumbră a lui Snow, iar Blyth pare o alegere excelentă.

Persoane