Pe Cinemagia, folosim cookie-uri pentru a putea să vă oferim serviciile noastre.
Mai multe detalii

Prima cronică: Black Panther, spectaculos şi relevant

Este prima producţie Marvel cu şanse la categoria Cel mai bun film a Oscarurilor?

Da, filmele Marvel şi în general filmele cu supereroi rareori sunt mai mult decât o ocazie să vezi, timp de două ore şi ceva, cum mai cheltuie Hollywood-ul zeci de milioane de dolari pe efecte speciale. Adesea miza este doar să-ţi ia ochii (şi, desigur, banii), dar nu şi să te implice cumva. Fără să ocolească toate capcanele genului, Black Panther se ridică deasupra blockbusterelor tipice şi transmite şi un profund şi relevant mesaj politic. Iată mai jos de ce ţi-ar putea plăcea premiera de vineri.

Am făcut cunoştinţă cu T'Challa (Chadwick Boseman) în Căpitanul America: Război Civil, unde-l vedeam pe erou plângând moartea tatălui său, T'Chaka, regele misterioasei Wakanda. Acţiunea din Black Panther reia povestea curând apoi, când T'Challa trebuie să preia tronul ţării africane, iar scenariul scris de regizorul Ryan Coogler şi Joe Robert Cole nu întârzie să prezinte istoria acesteia, dar şi o pată din trecutul regelui decedat. Împreună aceste elemente creează fundalul perfect pentru prima provocare a domniei lui T'Challa.

Este greu de evaluat cât de mult contează în chimia filmului faptul că majoritatea distribuţiei este de culoare şi că problematica personajelor se află în strânsă legătură cu discriminarea rasială globală, în special discriminarea populaţiei afroamericane.

Unul din aspectele care frapează la Black Panther este faptul că la rangul de supererou se ridică de această dată o întreagă ţară. Wakanda, pe care opinia publică globală o consideră o săracă ţară din lumea a treia, se bucură de fapt de o tehnologie revoluţionară datorată zăcămintelor de vibranium. Aşa cum un supererou are două identităţi, cea obişnuită şi cea sub care îşi duce la îndeplinire misiunile împotriva antagoniştilor săi, Wakanda, prin liderul ei, trebuie să decidă cum îşi foloseşte atuurile şi aptitudinile. Este ceva nemaivăzut în Universul Cinematografic Marvel şi unul dintre marile puncte de atracţie ale filmului.

Am scris recent că Black Panther a fost etichetat drept "James Bond-ul MCU". Este o etichetă uşor exagerată, dar explorarea gadget-urilor de care dispune Black Panther şi câteva scene în care eroul luptă, alături de aghiotantele sale conduse de extraordinara Okoye (Danai Gurira din serialul The Walking Dead) şi fosta iubită Nakia (Lupita Nyong'o), validează comparaţia. Inima filmului stă totuşi în asumarea unei anumite poziţii politice şi protejarea tronului. Din păcate, acestei importante părţi a poveştii i se poate reproşa familiarul: am văzut de prea multe ori, în filme despre putere, obţinerea şi păstrarea ei, conflictul dintre uzurpator şi deţinătorul de drept al unei poziţii. Aici Black Panther pierde puncte importante.

Le recuperează în schimb în ce priveşte aspectul şi omagierea artelor africane. Filmul este superb în scenele care celebrează tradiţiile şi stilurile vestimentare din Africa şi spectaculos în cele care explorează tehnologiile revoluţionare ale Wakandei. Nu ne-ar mira o mulţime de nominalizări la Oscarurile tehnice de la anul şi, având în vedere mesajul şi poziţia politice ale scenariului, filmul are şansele şi la categoriile mari ale Oscarurilor, inclusiv la Cel mai bun film. Vom vedea la începutul anului viitor dacă Black Panther reuşeşte să dărâme prejudecăţile Academiei cu privire la blockbusterele cu supereroi.

La sfârşitul filmului nu te grăbi să ieşi din sala de cinema. O scenă de pe genericul de final oferă una dintre cele mai citabile replici din ultimii ani, fixând entuziasmant poziţia politică a lui Black Panther, iar o a doua, deşi la prima vedere lipsită de relevanţă, oferă indicii cu privire la identitatea unui posibil viitor inamic al regelui Wakandei.

De văzut pe un ecran cât mai mare.

Persoane
Filme