The Institute, noul roman al lui Stephen King, va deveni serial

Romanul spune povestea unor copii cu puteri supraumane supuşi unor experimente sinistre

The Institute, cel mai recent roman al lui Stephen King, s-a lansat marţi în întreaga lume şi deja a început lucrul la ecranizarea sa. De aceasta se vor ocupa două nume proeminente de la Hollywood, omniprezentul David E. Kelley şi unul din regizorii serialului Lost, Jack Bender. Cei doi sunt răspunzători şi pentru excelentul Mr. Mercedes, serialul inspirat de romanul omonim al lui King şi ajuns acum la al treilea sezon (cronica noastră, aici).

The Institute îl are în centrul atenţiei pe Luke Ellis, un băiat cu puteri ieşite din comun care este răpit de o organizaţie şi închis în Institut, alături de alţi copii cu puteri. Ce va afla Luke foarte curând este că Institutul condus de nemiloasa doamnă Sigsby are un singur scop şi anume să extragă puterile miraculoase ale copiilor - de la telepatie la telekinezie. Cine se împotriveşte are parte de pedepse mai mult decât brutale.

Poate că premisa seamănă supărător de mult cu X-Men, mai ales cu The New Mutants, filmul Fox amânat pentru aprilie 2020, dar conform Slashfilm cronicile romanului au fost mai mult decât amabile, cei de la The New York Times fiind de părere că The Institute ar putea fi "cel mai înspământător roman al lui King de până acum", lucru destul de greu de crezut. Cu siguranţă autorul este extrem de familiarizat cu benzile desenate şi filmele X-Men şi nu s-ar fi aventurat pe acelaşi drum fără câţiva aşi în mânecă.

În acest moment nu se ştie când va părea serialul, dar ne aşteptăm să-l vedem cel mai devreme în toamna lui 2020 sau primăvara lui 2021. Până atunci îl poţi vedea pe Stephen King într-un cameo în It Chapter Two, horror-ul lansat săptămâna trecută pe marile noatre ecrane.

Filme
Persoane