al doilea film Oscarizat al acestui regizor, mi-a placut mai mult. Si actorul Shahab Hosseini a aratat ca a meritat premiile luate. Personal eu nu am inteles atitudinea ei de final. O femeie traumatizata de un abuz, nu poate avea mila de agresorul, acum victima. Doar daca abuzul a fost doar in intentie si nu s-a consumat. Una peste alta, un film bun, dar nu stiu daca chiar a meritat sa ia Oscar-ul, dar suedezii nu au nimic de oferit Americii, nici nu vor sa emigreze acolo si nici nu sunt vre-o piesa principala pe tabla politicii mondiale, asa ca A Man Called Ove, a cedat in fata filmului iranian.
pceli2007
pe 13 August 2017 16:40
După ce am citit atât de mult despre lumea islamică, mă așteptam să văd o poveste, cu cel puțin o scena în care femeia e bătută și umilită de către soț "prin lege", însă Emad și Rana sunt creștini,( de la minutul 15;29 Emad și Babak, încep o discuție despre cât de distrus orașul, iar la minutul 15;43, Emad își face cruce zicând : "Dumnezeu are mila de noi" Deci legile islamice nu li se aplică pe deplin. Încă de la început filmul îmi prezintă o țară de imbecili prin acel Dorel care excava chiar la baza fundației unui bloc locuit, fără a anunța în prealabil (nu zic că România ar fi eminentă, dar parcă nici așa). Apoi povestea Ranei care preferă să nu declare abuzul pentru ca, așa cum zicea vecinul din film și cum știam și eu, Rana ar fi fost scoasă vinovată de toate cele întâmplate). În final răzbunarea lui Emad care transformă infractorul în victimă. Un film bun, bine realizat care mi-a captat toată atenția.
ancota
pe 04 August 2017 21:08
Un film superb care demonstreaza ca, cel putin la sectiunea de film strain, Oscarul se ia pe bune. Un scenariu construit minutios, cu elemente de legatura (carlige) plasate in locurile potrivite, o poveste care curge impecabil si care te face sa aluneci intr-o lume practic necunoscuta spectatorului european. Un film care te face sa-ti doresti sa revezi, daca nu tot filmul, macar pasaje din el. Un film fara obscenitati, fara nuditate, fara cuvinte triviale si care totusi s-a bucurat de succes in randurile iubitorilor de film. De curand am observat ca a fost introdus si in cinematografele de la noi. Am mari indoieli ca va avea publicul pe care il merita, mai ales pentru ca este un film care nu se adreseaza marelui public, ci mai de graba celor ce au obisnuita contemplarii unei opere de calitate, indiferent carui gen ar apartine aceasta.
Recomand, de asemenea, A Separation al aceluiasi regizor, care mie, parca mi-a placut chiar mai mult decat acesta. Inca odata avem confirmarea ca, in mod paradoxal, absenta restrictiilor in arta este contraproductiva si aproape ca genereaza haos. (a se vedea cinematografia romaneasca ce cu greu a reusit sa se obisnuiasca cu absenta cenzurii)
lili22
pe 05 Aprilie 2017 21:34
Am o slabiciune pentru filmele acestui regizor, asa ca zic si eu :premiile au fost meritate din plin .Oscarul a fost dat pe merit.Merita. urmarit pentru creatia regizorala , interpretarea actorilor atinge perfectiunea, asa ca merita vazut si revazut.
Si in ce stare de tensiune te tine....
borisvultur
pe 30 Martie 2017 08:44
Actrița Rana e umilită, dar și Emad. De aici începe transformarea și spiritul vindicativ. Filmul face un slalom inteligent între realitate, scenă (mise en abîme) și aluziile la situația țării (prăbușirea imobilului). Totul e construit cu migală, iar tensiunea urcă spre nebănuitul final. Durerile din viață continuă pe scenă, în piesa lui Arthur Miller, sub semnul dublului. O neliniște permanentă, o căutare a adevărului în culori dostoievskiene.
sabinalin
pe 18 Martie 2017 14:00
Aproape sigur acest film n-ar mai fi castigat Oscarul pentru film strain daca Ashgar Farhadi n-ar fi fost transformat in victima de una dintre erorile majore facute de Donald Trump la inceputul drumului sau prezidential in Statele Unite ale Americii. De asemenea premiul pentru interpretare castigat la Cannes de catre actorul in rol principal mi se pare un pic excesiv, de pilda Titieni al nostru iese mult mai mult in evidenta decat o face Hosseini. Asta nu inseamna insa ca "Forushande" n-ar fi un film foarte bun, ba dimpotriva, e chiar unul dintre cele mai reusite filme lansate pe marile ecrane anul trecut...
alali
pe 12 Martie 2017 16:58
O noua lovitura data de Asghar Farhadi, in calitatea sa de regizor-scenarist ce a bifat cu acest titlu, al doilea Oscar castigat pentru tara sa dupa succesul din 2012 cu Jodaeiye Nader az Simin (2011) aka A Separation (2011). (pe noi ne-a ferit Dumnezeu de o astfel de serie de succes a vreunei somitati autohtone, ca daca ar fi fost sa se intample, nici nu vreu sa ma gandesc pe ce culmi s-ar fi ridicat zeul care ar fi avut o asemenea reusita. Mai bine fara... sincer!)
Desi Farhadi sustine public ca filmele iraniene si in special filmele sale nu sunt construite pe sistem inchis, doar pentru o anumita populatie ce apartine unui anumit stil de viata si unei anumite religii, e dificil sa faci o analiza fara sa te raportezi permanent la locul din care vin acestea. Insusi subiectul tratat este ascuns sub chador, (burka ar fi exagerat folosita ca metafora, subiectul in sine reprezentand o deschidere uriasa pentru lumea islamica, tara aflandu-se la granita lumii arabe), fiind evitate cuvinte care sa numeasca situatia ca atare. Pana si chestiunea atacului in sine ramanand o enigma pana la final. A fost agresiunea savarsita sau doar a ramas la nivel de tentativa?
Modul in care este dirijat intregul proiect poate reprezenta oricand materie de curs la scolile de profil. O imagine anume este reprezentativa pentru ideea cu care s-a construit, regizoral vorbind, acest film: schelele, caci despre ele este vorba, care compun recuzita teatrului unde activeaza cei doi protagonisti ilustreaza deschiderea totala, un fel de acces pentru spectator in bucataria master cheef-ului Farhadi. Acest decor sumar, auster si rudimentar descrie tot filmul, de la maniera de filmare, unde se foloseste orice unghi si orice spatiu pentru instalarea obiectivului, maniera prin care sa nu se lezeze intimitatea actorului, sa nu i se invadeze spatiul personal, (astfel apar imagini filmate de pe partea cealalta a gardului, a strazii, a balustradei), ajungandu-se pana la o tehnica de a monta si de a descrie filmic, simpla dar expresiva, (filmarea chipului actorilor redusi la tacere asigura un efect mai puternic decat orice alta scena elaborata si construita pana la cel mai mic detaliu). Aceste prim-planuri ajuta si la inregistrarea vizuala a unei alte bijuterii regizorale. Transformarea pas cu pas a celor ce apar in acest film.
Asistam cu siguranta la unul dintre cele mai bune actinguri ale ultimilor ani. Shahab Hosseini este cel care sufera cea mai radicala transformare; de la omul deschis si amabil de la inceputul povestii, la schimonositul, ros de dorinta de razbunare, meschinul chiar, din final. Lovitura primita de acest sot este dusa pe picioare, dar rana este ucigatoare.
Rezolvarea impaciuitoare la care recurge echipa de productie si prin care se elimina elementele tabu, intolerabile pentru o anumita societate reprezinta o serioasa tema de analiza pentru productiile zilelor noastre. Este sau nu nuditatea si pornografia raspunsul la marea problema a naturaletii surprinse pe pelicula? Se poate reproduce realul si surprinde toata tensiunea umana pe pelicula de celuloid, neuzitand de imagini cu caracter explicit?
Ar mai fi de discutat si despre analogia cazului de viata cu piesa de teatru la care se tot repeta. Subtema introdusa magistral in scrip, adaptarea scenica asigura de cateva ori, un loc de refulare a durerii si a frustrarilor acumulate peste zi de cuplul-subiect al acestui film. Unul plange, altul jigneste, totul prin intermediul scenei si in fata publicului. Au mai incercat si alti regizori un aemenea artificiu literaro-cinematografic, dar pana acum nimeni nu a mai realizat o atat de puternica coeziune intre cele doua planuri paralele.
Concluzie: Un film bun, real si trist. O analiza a evolutiei omului, sub presiunea unui eveniment particular. O demascarea a actorului care desi poate lua orice masca, traieste, simte si este afectat de tot ce il inconjoara. El sufera exact ca oricare dintre noi. Nota 8,02!
cosmin742000
pe 28 Februarie 2017 23:58
Un thriller iranian foarte bun , cu tensiune , suspance , imprevizibil , ceva ce americanii nu mai fac de mult.Filmul l-am tras inainte sa ia Oscarul.Pe mine ma intereseaza atat de putin Oscarurile incat nici nustiam care au fost filmele nominalizate.Am aflat intamplator ca a castigat oscarul din motive anti-Trumpiene , ca alt film era favorit la sectiunea cel mai bun film strain , cica unul Erdmann.E bine ca a luat acest film oscarul poate reinvata si americanii cum se face un thriller desi sperantele tind spre 0.
xerses
pe 27 Februarie 2017 18:35
Sentimentul rusinii...pentru unii mai inseamna ceva....un film foarte interesant de urmarit.
Recomand, de asemenea, A Separation al aceluiasi regizor, care mie, parca mi-a placut chiar mai mult decat acesta. Inca odata avem confirmarea ca, in mod paradoxal, absenta restrictiilor in arta este contraproductiva si aproape ca genereaza haos. (a se vedea cinematografia romaneasca ce cu greu a reusit sa se obisnuiasca cu absenta cenzurii)
Si in ce stare de tensiune te tine....
Desi Farhadi sustine public ca filmele iraniene si in special filmele sale nu sunt construite pe sistem inchis, doar pentru o anumita populatie ce apartine unui anumit stil de viata si unei anumite religii, e dificil sa faci o analiza fara sa te raportezi permanent la locul din care vin acestea. Insusi subiectul tratat este ascuns sub chador, (burka ar fi exagerat folosita ca metafora, subiectul in sine reprezentand o deschidere uriasa pentru lumea islamica, tara aflandu-se la granita lumii arabe), fiind evitate cuvinte care sa numeasca situatia ca atare. Pana si chestiunea atacului in sine ramanand o enigma pana la final. A fost agresiunea savarsita sau doar a ramas la nivel de tentativa?
Modul in care este dirijat intregul proiect poate reprezenta oricand materie de curs la scolile de profil. O imagine anume este reprezentativa pentru ideea cu care s-a construit, regizoral vorbind, acest film: schelele, caci despre ele este vorba, care compun recuzita teatrului unde activeaza cei doi protagonisti ilustreaza deschiderea totala, un fel de acces pentru spectator in bucataria master cheef-ului Farhadi. Acest decor sumar, auster si rudimentar descrie tot filmul, de la maniera de filmare, unde se foloseste orice unghi si orice spatiu pentru instalarea obiectivului, maniera prin care sa nu se lezeze intimitatea actorului, sa nu i se invadeze spatiul personal, (astfel apar imagini filmate de pe partea cealalta a gardului, a strazii, a balustradei), ajungandu-se pana la o tehnica de a monta si de a descrie filmic, simpla dar expresiva, (filmarea chipului actorilor redusi la tacere asigura un efect mai puternic decat orice alta scena elaborata si construita pana la cel mai mic detaliu). Aceste prim-planuri ajuta si la inregistrarea vizuala a unei alte bijuterii regizorale. Transformarea pas cu pas a celor ce apar in acest film.
Asistam cu siguranta la unul dintre cele mai bune actinguri ale ultimilor ani. Shahab Hosseini este cel care sufera cea mai radicala transformare; de la omul deschis si amabil de la inceputul povestii, la schimonositul, ros de dorinta de razbunare, meschinul chiar, din final. Lovitura primita de acest sot este dusa pe picioare, dar rana este ucigatoare.
Rezolvarea impaciuitoare la care recurge echipa de productie si prin care se elimina elementele tabu, intolerabile pentru o anumita societate reprezinta o serioasa tema de analiza pentru productiile zilelor noastre. Este sau nu nuditatea si pornografia raspunsul la marea problema a naturaletii surprinse pe pelicula? Se poate reproduce realul si surprinde toata tensiunea umana pe pelicula de celuloid, neuzitand de imagini cu caracter explicit?
Ar mai fi de discutat si despre analogia cazului de viata cu piesa de teatru la care se tot repeta. Subtema introdusa magistral in scrip, adaptarea scenica asigura de cateva ori, un loc de refulare a durerii si a frustrarilor acumulate peste zi de cuplul-subiect al acestui film. Unul plange, altul jigneste, totul prin intermediul scenei si in fata publicului. Au mai incercat si alti regizori un aemenea artificiu literaro-cinematografic, dar pana acum nimeni nu a mai realizat o atat de puternica coeziune intre cele doua planuri paralele.
Concluzie: Un film bun, real si trist. O analiza a evolutiei omului, sub presiunea unui eveniment particular. O demascarea a actorului care desi poate lua orice masca, traieste, simte si este afectat de tot ce il inconjoara. El sufera exact ca oricare dintre noi. Nota 8,02!