War Dogs, luptă amorală împotriva sistemului

Todd Phillips tratează mult prea lejer o problemă mult prea spinoasă

Fratele mai mic şi mai cuminte al hitului Lupul de pe Wall Street, War Dogs ne arată ce se întâmplă când goana după bani şi spiritul întreprinzător, dar deloc tributar moralităţii, se combină cu lipsa de prevedere a autorităţilor: povestea a doi amici de 20 şi ceva de ani care profită de scăpările sistemului, ajungând să facă afaceri de sute de milioane de dolari cu vânzarea de arme. Faptul că regizor Todd Phillips, omul din spatele trilogiei Marea mahmureală, ar putea face filmul mai atractiv pentru publicul larg, dar abordarea lejeră îi ştirbeşte forţa şi pare să glamurizeze capitalismul complet amoral.

Povestea bazată pe fapte reale (vom ajunge cât de curând la aşa-zisul realism hollywoodian) este spusă din punctul de vedere al lui David Packouz (Miles Teller), un absolvent de colegiu care îşi câştigă (cu greu) existenţa ca maseur. Bătând oraşul cu masa de masaj pentru a ajunge la diverşii săi clienţi din Miami, David este conştient că viaţa lui se află în impas şi de asta bucură când îl reîntâlneşte pe imprevizibilul, dar întreprinzătorul Efraim Diveroli (Jonah Hill), un vechi prieten din copilărie. Cei doi tineri vor profita de liberalizarea pieţei armelor, dar şi de înarmarea Afganistanului şi relaxarea procedurilor, pentru a se strecura printre marii furnizori ai armatei SUA, minţind, falsificând acte şi încălcând mai toate legile economiei şi siguranţei americane.

Din punctul de vedere al haiduciei "tipilor cu arme", Ward Dogs foloseşte exact formula poveştilor de succes, în care eroii înfruntă un climat potrivnic pentru a-şi atinge visurile. Aspectul inedit al ocupaţiei celor doi şi improvizaţiile lor dincolo de limita de legii sunt doar valoarea adăugată a filmului, care se bazează pe interpretarea lui Jonah Hill pentru a amuza şi pe meditaţiile lui David pentru a atrage atenţia asupra faptului că legislaţia americană practic invită la încălcarea regulilor în goana dementă a Statelor Unite pentru controlul asupra Orientului Mijlociu.

Din păcate, dacă funcţionează ca o ficţiune, War Dogs eşuează în convingerea publicului că ceea ce vede pe ecran chiar s-a întâmplat în realitate. Pe lângă faptul că scenariul este înfrumuţesat cu aventuri complet fictive (călătoria cu maşina plină de pistoale Beretta prin deşertul irakian), War Dogs vine şi cu improvizaţii la care cei mai sensibili vor fi românii: o parte consistentă din film are loc în Albania, doar că producătorilor le-a fost mult mai uşor să filmeze în România. Prin urmare vezi pe ecran actori români (Gabriel Spahiu are cel mai consistent rol) şi unele replici care ar trebui să fie în albaneză sunt în română.

Ce supără mai mult la War Dogs, în afară de lungimea nejustificată, este faptul că Todd Phillips nu ştie dacă vrea să amuze, sa uimească sau să spună ceva relevant despre un caz ce a provocat valuri în modul extrem de relaxat, dacă nu de-a dreptul incompetent, în care Statele Unite încercau să facă "ordine" pe glob. Filmul se salvează cu interpretarea convingătoare a lui Jonah Hill, dar şi cu o explicaţie constructivă a modului în care se sfârşeşte povestea "tipilor cu arme": onestitatea, corectitudinea şi respectul pentru partener sunt condiţii imposibil de evitat în crearea unei afaceri de succes.

Un film de văzut, dacă nu crezi cu convingere că aventurile de pe ecran s-au petrecut şi în realitate.