Workshopuri despre călătorii, sâmbătă, la HipTrip Travel Film Festival

Cea de-a doua ediție a HipTrip Travel Film Festival va avea loc în perioada 8-11 octombrie la Cinema Union și Cinema Eforie şi va aduce anul acesta la București 25 de filme din 10 țări

HipTrip Travel Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România, îți aduce aproape eroii câtorva dintre filmele ce rulează în festival, pentru a afla direct de la ei poveștile impresionante. Cele două workshopuri, cu și despre călătorii, se vor desfașura într-un spațiu născut din pasiunea pentru travel, la restaurantul Vivolis Flavors, sâmbătă, 10 octombrie, cu începere de la orele 13:00.

Locurile sunt limitate, iar înscrierile se fac pe www.hiptrip.ro.

Next Destination: India” - sâmbătă, 10 octombrie, ora 13.00, Vivolis Flavors, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 155

Pentru călătorii români, India a devenit tot mai mult o atracţie care trebuie neapărat descoperită. Şi, pentru că HipTrip Travel Film Festival vă încurajează să exploraţi noi destinaţii în moduri cât mai inedite, îi aducem la Bucureşti pe doi dintre oamenii care au străbătut India într-o rişcă tradiţională motorizată.

Ric Gazarin şi-a început aventurile în jurul lumii în toamna lui 2008, când criza financiară a afectat şi corporaţia unde lucra. Următorul pas: a plecat în jurul lumii – din cele 193 de ţări din indexul Naţiunilor Unite a reuşit să ajungă până acum în 90 dintre ele. India i-a rămas în minte pentru că a avut parte de o aventură extraordinară: un raliu de peste 2.000 km, între Mumbai şi Chennai, o competiţie descrisă de Lonely Planet drept „one of the top ten greatest adventures in the world”. Această aventură a fost transpusă pe peliculă, «Hit the Road: India» fiind proiectat în premieră în România în cadrul HipTrip Travel Festival. La workshop-ul „Next Destination: India” va participa şi Gor Baghdasaryan, producătorul executiv al filmului, care a experimentat şi el, din spatele camerei, aventura indiană.

Moderatoarea discuţiei va fi Simona Stănescu, blogger de travel (lipa-lipa.ro), care a avut India pe lista de destinaţii mulţi ani până în ziua în care o promoţie la un bilet de avion a făcut-o ca în două minute să-şi facă rezervările! «India te plimbă de la o extremă la cealaltă în câteva secunde, te aduce înapoi în prezent, te mai trimite puţin în viitor apoi te lasă aşteptând 25 de ore într-un tren!», descrie Simona fascinanta Indie pe blogul său.

Transport gratuit din/spre centrul Bucureştiului oferit de Vivolis Flavors. Detalii pe www.hiptrip.ro.

Aventura Vivolis: Explorează!” - sâmbătă, 10 octombrie, ora 14.30, Vivolis Flavors, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 155

În 2012, Tom Allen pornea în aventura vieţii sale: un itinerariu cu bicicleta prin nici mai mult, nici mai puţin de 32 de ţări. O aventură care a prins viaţă şi pe ecran, în filmul «Janapar», pe care l-aţi putut urmări la prima ediţie a HipTrip Travel Film Festival. Regizor şi scenarist de filme de aventură, el a lucrat de atunci în Scandinavia Arctică, Statele Unite ale Americii, Mongolia, Iran şi cel mai recent în Patagonia.

Anul acesta, Tom Allen este oaspete a celei de-a doua ediţii a festivalului şi aduce cu el, în avanpremieră, pelicula «Karun». Totodată va fi şi unul dintre invitaţii workshop-ului «Aventura Vivolis: Explorează», în cadrul căruia va povesti despre toate aventurile sale de până acum, dar vă va da şi o serie de sfaturi utile despre cum poţi să te transformi dintr-un călător într-un explorator, atunci când eşti în vacanţă pe meleaguri străine.

Dacă Tom Allen preferă aventurile pe bicicletă, Tom Vaillant – un tânăr francez de 23 ani – le preferă pe cele care cresc nivelul de adrenalină şi care testează limitele oricărui iubitor de călătorii extreme. Vaillant spune despre el că este „dependent de futurism” şi este tot timpul curios să descopere acele locuri în care nu mulţi reuşesc să pună piciorul. Lui i se va alătura şi Charles H. Joslain, cel de-al doilea regizor al peliculei menţionate.

Transport gratuit din/spre centrul Bucureştiului oferit de Vivolis Flavors. Detalii pe www.hiptrip.ro.

Cea de-a doua ediție a HipTrip Travel Film Festival va avea loc în perioada 8-11 octombrie la Cinema Union și Cinema Eforie şi va aduce anul acesta la București 25 de filme din 10 țări precum India, Marea Britanie, SUA, Australia, Spania, Germania, Siberia, Canada, Iran și România.

BlueAir este linia aeriană oficială și partener strategic al HipTrip Travel Film Festival. Sponsori principali: Vivolis Travel, Vivolis Flavors, 1001 Adventures, Hotel Capitol București, DCS+ Travel Technologies. Parteneri instituționali: Arhiva Națională de Filme, Centrul Cultural "Rabindranath Tagore" Parteneri media: Digi24, Digi World, Digi Film, Utv, Zile și Nopți, Tanănana, Cinemarx, Ziarul Metropolis, viajoa.ro, minicalatorii.ro, thetrends.ro, lipa-lipa.ro, travelzoom.ro, triptil.ro

HipTrip Travel Film Festival este un proiect derulat de Fundaţia OVI.