Biografie

Abby Mann, pe numele adevărat Abraham Goodman, a fost scenarist, producător, regizor, care s-a născut la data de 01.12.1927, în Philadelphia, Pennsylvania, și care a decedat la data de 25.03.2008. A fost fiu de imigranți ruși-evrei.Tatăl lui a fost bijutier. Abby Mann a fost cunoscut  pentru scenarii cu subiect controversat, cu caracter social, dramatic. Cel mai apreciat scenariu al său a fost cel al filmului Judgment at Nuremberg (1961), care inițial a fost o dramă de televiziune distribuită în 1959. Stanley Kramer a regizat adaptarea cinematografică, pentru care Mann a primit premiul Oscar la categoria Cea mai bună adaptare a unei piese pentru film. Mai târziu, Mann a adaptat piesa pentru o producție pe Broadway, cu Maximilian Schell din film, dar în alt rol. Mann și Kramer au mai colaborat la filmul A Child Is Waiting (1963). La televiziune, el a realizat serialul Kojak, cu Telly Savalas. Mann a fost producătorul executiv al serialului, dar a scris și scenariile multor episoade. În plan personal, a fost căsătorit cu Myra Mann, au avut un fiu, dar și alți doi copii vitregi din prima căsătorie a soției sale. Mann a încetat din viață de insuficiență cardiacă, în Beverly Hills, California, la 80 de ani. A fost înmormântat la Hillside Memorial Park în Culver City, California.