Biografie

Abraham Sofaer, pe numele complet Abraham Isaac Sofaer, s-a născut la data de 01.10.1896, în Rangoon, Birmania, din părinți evrei birmani, tatăl său fiind negustor, și a decedat de insuficiență cardiacă congestivă la data de 21.01.1988, în Woodland Hills, Los Angeles, California, SUA. A fost unchiul lui Jaek Sofaer, văr primar cu judecătorul Abraham D. Sofaer, bunicul lui Daniel Kramer. Abraham Isaac Sofaer a fost profesor de școală atât în Rangoon, cât și în Londra. După scurt timp a debutat pe scenă, în 1921, cu un rol în „The Merchant of Venice” de William Shakespeare. Sofaer a avut prima sa apariție proeminentă la Londra în „Zeița verde”, în 1925 și, din anii 1930, a alternat repertoriul din Londra și de pe Broadway, interpretând roluri shakespeariene (Othello, Lear, Cassius etc.), dar și roluri în alte piese clasice. El a obținut un triumf personal la New York în rolul Benjamin Disraeli alături de Helen Hayes în „Regina Victoria”, în 1936. În anul următor, a regizat-o pe Hayes în „Negustorul de la Veneția”, în care a jucat rolul principal din „Shylock”. Interpret de teatru, dar și de film, a debutat în filmul britanic Dreyfus (1930), a continuat cu rolul judecătorului din O chestiune de viață și moarte (1946) și cu rolul Disraeli din The Ghosts of Berkeley Square (1947). Recunoscut pentru ochii mari, tonurile rezonante și poziția impunătoare, el și-a construit o reputație solidă de-a lungul anilor jucând etnici estici și interesanți - sultani, swami, mari preoți, vrăjitori, dictatori și demnitari străini, șefi indieni ocazional. Personajele sale au variat de la înțelepciune și inimă caldă până la viclenie și răutate. La mijlocul anilor 1950, Sofaer s-a stabilit la Hollywood, unde a devenit un element esențial în dramele exotice și aventurile costumate, apărând aproape exclusiv în filme și la televiziune. Unele dintre filmele sale mai cunoscute din SUA sunt: Quo Vadis (1951), Elephant Walk (1953), Taras Bulba (1962) și Chisum (1970). De-a lungul anilor 1960, el a apărut în seriale, precum: Gunsmoke (1955), Perry Mason (1957), Wagon Train (1957), Daniel Boone (1964) și Star Trek (1966). La televiziune, el a susținut rolul recurent al lui Haji, stăpânul tuturor geniilor, în I Dream of Jeannie (1965). În plan personal, a fost căsătorit cu Angela Psyche Christian, din 1920 până în 1988, la moartea lui. Sofaer a fost tatăl a șase copii. A fost numit cu afecțiune „Abe” de prietenii mai apropiați. S-a retras din actorie în 1974, și a încetat din viață la Motion Picture & Television Country House and Hospital din Woodland Hills, California, la vârsta de 91 de ani, în 1988.