Biografie

Agatha Mary Clarissa (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită 'Regina Crimei', ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.

Christie a fost numită de către Guinness Book of World Records, printre alții — ca cel mai vândut scriitor al tuturor timpurilor, împreună cu William Shakespeare. UNESCO consideră că ea este actualmente autorul individual tradus în cele mai multe limbi (cel puțin 56), fiind depășită doar de operele colective ale corporației Walt Disney Productions.

Agatha Christie s-a născut ca Agatha Mary Clarissa Miller în Torquay, Devon, în Regatul Unit. Părinții ei erau Frederick Alvah Miller, un broker american bogat și Clarissa Margaret Boehmer, fiica unui căpitan din armata britanică. Cu toate că era îndreptățită, Christie nu a cerut niciodată cetățenia americană. A avut o soră, Margaret Frary Miller (1879 – 1950), numită colocvial Madge, cu 11 ani mai în vârstă și un frate Louis Montant Miller (1880 – 1929), numit Monty, cu 10 ani mai în vârstă. Tatăl ei a murit când Agatha avea doar 11 ani. A primit o educație acasă sub îndrumarea mamei sale, aceasta încurajând-o să scrie de la o vârstă fragedă. De la vârsta de 16 ani a urmat școala Doamnei Dryden din Paris unde a studiat canto-ul și pianul.

Prima căsătorie a avut loc în 1914 cu colonelul Archibald Christie, un aviator din Royal Flying Corps. Împreună au avut o fată, Rosalind Hicks, născută în 1919. În timpul Primului război mondial lucrează la un spital apoi într-o farmacie, lucru ce îi va influența cariera, numeroase crime din cărțile sale fiind efectuate prin otrăvire. Căsătoria a fost nefericită, încheindu-se cu un divorț în 1928, doi ani după ce Agatha a descoperit că era înșelată de soțul său. În această perioadă a publicat primul său roman, în 1920, Misterioasa Afacere de la Styles.

În 1926 soțul ei îi dezvăluie faptul că este îndrăgostit de altă femeie, Nancy Neele și dorește să divorțeze. În urma unei certe dintre cei doi, Agatha dispare de acasă, nu înainte de a anunța poliția că se teme pentru viața sa. Dispariția a creat un interes sporit din partea presei, dar Agatha a fost găsită 11 zile mai târziu într-un hotel terapeutic la Harrogate în Yorkshire unde stătea sub numele 'Teresa Neele', din Cape Town. Christie nu a dezvăluit niciodată circumstanțele dispariției, aceasta fiind considerată ca având loc fie datorită unei depresii nervoase, fie datorită dorinței de revanșă față de soțul său prin umilirea publică a acestuia.

În 1930, Christie se căsătorește cu arheologul Max Mallowan, cu 14 ani mai tânăr. Căsătoria a fost una fericită în primii ani și a rezistat, în ciuda numeroaselor aventuri ale soțului din ultimii ani ai vieții Agathei.

Christie a călătorit mult împreună cu soțul ei, numeroase destinații din Orientul Mijlociu servind de decor în unele romane. Crima de pe Orient Express, unul dintre cele mai cunoscute romane ale sale, a fost scris în Hotelul Pera Palace din Istambul, camera sa fiind păstrată ca un memorial dedicat autoarei. De asemenea acțiunea din Moarte pe Nil este situată în Egipt, iar acțiunea din Crima in Mesopotamia este situată în Iraq. Acțiunea din alte romane se desfășoară în Devon, regiunea natală a autoarei, unde cuplul Mallowan cumpără o reședință de vară, Greenway Estate, în 1938. Actualmente aceasta este un muzeu dedicat autoarei. Aventura din cel puțin două dintre operele sale se desfășoară în jurul reședinței Abney Hall din Cheshire, deținută de cumnatul său, James Watts. Această reședință bogată din mediul rural cu toată activitatea socială, servitorii și măreția atașată a fost o sursă de inspirație pentru realizarea altor reședințe fictive ce au servit drept decor al operelor sale.

Agatha Christie a murit pe data de 12 ianuarie 1976, la vârsta de 85 ani, din cauze naturale, la reședința Winterbrook de lângă Wallingford în Oxfordshire. Este înmormântată în cimitirul bisericii St. Marydin Cholsey. Fiica sa, Rosalind Hicks, a continuat să se ocupe de popularizarea operei și de consolidarea reputației mamei sale. Aceasta a decedat pe data de 28 octombrie 2004, tot la vârsta de 85 de ani și tot din cauze naturale. Nepotul lui Christie, Mathew Prichard, a moștenit drepturile de autor ale unor opere ale bunicii sale și este în continuare asociat cu compania ce se ocupă de gestionarea operei, Agatha Christie Limited.

Majoritatea operelor Agathei Christie sunt focalizate pe descoperirea autorului unei crime, mediul social fiind acela al clasei de mijloc sau bogate engleze. De obicei un detectiv se ocupă de identificarea criminalului, acesta fie intrând în contact din întâmplare cu mediul crimei, fie fiind chemat de o persoană implicată într-un fel sau altul în acțiune. În general, detectivul interoghează suspecții principali, analizează locul crimei și indică fiecare indiciu, astfel încât cititorul să aibă șansa să rezolve el însuși enigma. Spre finalul operei, de multe ori unul dintre suspecți este omorât, de multe ori deoarece a descoperit din întâmplare criminalul și este astfel redus la tăcere. În unele romane, ca de exemplu Moartea vine ca un sfârșit, au loc chiar mai multe crime. În scena finală, detectivul organizează o întâlnire a tuturor suspecților și denunță făptașul treptat, odată cu numeroase alte secrete uneori fără legătură cu crima. Crimele sunt de obicei foarte ingenioase, implicând de multe ori și numeroase aspecte menite să distragă atenția de la criminalului.

Primul roman al Agathei Christie, Misterioasa Afacere de la Styles, a fost publicat în 1920 și introduce personajul detectivului Hercule Poirot, ce avea să apară în încă 33 de alte romane și 54 de povestiri scurte ale autoarei.

Cel de al doilea personaj foarte cunoscut, Miss Marple, a fost introdus în romanul Crimă la vicariat din 1930. Personajul este bazat pe bunica autoarei și amicele acesteia.

Asemenea relației dintre Arthur Conan Doyle și personajul său Sherlock Holmes, Christie a devenit din ce în ce mai plictisită de personajul Poirot. Spre sfârșitul anilor 1930, Christie scrie în jurnalul personal că îl consideră insuportabil pe Poirot, acesta fiind descris ca un maniac egocentric. Spre deosebire de Doyle, Christie a rezistat tentației de a-l ucide pe acesta atât timp cât personajul era încă popular. În timpul celui de al doilea război mondial Christie scrie romanul Cortina, ultimul caz al lui Poirot, care este publicat la sfârșitul carierei autoarei, în care descrie sfârșitul personajului. Datorită popularității personajului, acesta este singurul personaj fictiv ce a avut un obituar în celebrul ziar The New York Times, în urma publicării acestui roman.

Spre deosebire de Poirot, Christie era mulțumită de personajul Miss Marple. Cu toate acestea, operele care îl au ca personaj principal pe detectivul belgian sunt de două ori mai numeroase decât cele cu Miss Marple. Acest lucru se datorează faptului că personajul Marple este introdus relativ târziu și până în anii 1940 este prezentat doar într-un roman. Christie nu a scris nici o operă în care cele două personaje se întâlnesc, autoarea declarând că acestea nu s-ar fi putut înțelege reciproc în nici un caz. În urma succesului ultimului roman despre Poirot, Christie și-a dat acordul pentru publicarea romanului Sleeping Murder, ultima enigmă a lui Miss Marple. Miss Marple insa nu este omorâtă la sfârșitul cărții, ea întorcându-se la viața normală din satul ei, St. Mary Mead