Alberto Sordi

Alberto Sordi s-a nascut la Roma, pe 15 iunie 1920 si a murit la Roma, pe 25 februarie 2003. A fost un popular actor, regizor si cantaret italian. Impreuna cu Nino Manfredi, Ugo Tognazzi, Vittorio De Sica, Marcello Mastroianni si Vittorio Gassman, a fost una din stalpii de rezistenta ai Comediei Italiene. Nu a fost niciodata casatorit, justifcand aceasta cu argumentul: Pentru ce sa-mi bag un strain in casa?

Al patrulea fiu a lui Pietro Sordi, profesor de muzica si instrumentist in orchestra Operei din Roma, si al Mariei Righetti, invatatoare. Si-a petrecut primii ani ai vietii in oraselul Valmontone. Incepand cu scoala elementara a inceput sa recite, sa improvizeze mici scenete intr-un teatru de papusi, si sa cante in corul de copii al capelei Sixtine, dirijat fiind de Lorenzo Perosi.

Odata cu trecerea de la adolescenta, studiaza canto liric si apare pe scena. In 1936 a plecat la Milano, pentru a se inscrie la cursul de actorie de la Academia dei Filodrammatici. Sordi a fost expulzat din aceasta Academie din cauza dictiei si a pronunctiei in dialect. Diploma a obtinut-o mai tarziu in particular. Intors in capitala in 1937 si-a gasit de lucru ca figurant in diverse productii ale studioului Cinecittà ( Scipione l'Africano, Giarabub) si castiga concursul organizat de Metro Goldwyn Mayer pentru a dubla vocea lui Oliver Hardy. Ca dublura a lucrat pana la sfarsitul anului 1951 imprumutandu-si vocea unor actori precum: Bruce Bennett, Anthony Quinn, John Ireland, Robert Mitchum, Pedro Armendariz.

A jucat in teatrul de revista intre anii 1941-1942 in Tutto l'oro del mondo cu compania teatrala a lui Guido Fineschi si Maria Donati, Teatro della caricatura (1942) Fanfulla, Ritorna Za-Bum (1943) si Sai che ti dico? (1944), in revistele muzicale Un mondo di armonie (1944), Imputati... alziamoci! (1945), Soffia so... (1946), E lui dice... (1947), iar in stagiunea 1952-1953, Gran baraonda. Apare si in teatrul radiofonic intre 1947-1948. In 1957 Sordi se inscrie ca un cantaret la mandolina, instrument pe care il cunostea foarte bine deoarece in cel de-al doilea razboi mondial a facut parte dintr-o astfel de formatie. A obtinut diploma de compozitor muzician.

In cinema, pentru alti 10 ani, interpreteaza roluri minuscule si putin semnificative.

Intre 1952 si 1953 popularitatea lui Sordi explodeaza cu doua filme ale lui Federico Fellini, Lo sceicco bianco (1952) si I vitelloni (1953).

Sordi a reusit in aproape 50 de ani de cariera sa faca un portret ideal al italianului obisnuit, cu inima mare si care viseaza cu ochii deschisi. Dintre rolurile cele mai importante: Gondolierul din Venezia, la luna e tu (1958) al lui Dino Risi, sublocotenentul Innocenzi din Tutti a casa (1960) a lui Luigi Comencini, ziaristul Silvio Magnozzi din Una vita difficile (1961) de Dino Risi, matematicianul inchis fara motiv in timp ce se afla in vacanta in Detenuto in attesa di giudizio (1971) de Nanni Loy (pentru acest rol a luat Ursul de Aur in 1972 la Festivalul de la Berlin).

Ca regizor a regizat 19 filme incepand din 1966, cand a realizat Fumo di Londra, si Scusi, lei è favorevole o contrario?. Obtine rezultate notabile in trei filme alaturi de Monica Vitti, Amore mio aiutami (1969), Polvere di stelle (1973) si Io so che tu sai che io so (1982). Dar cele mai bune filme ale sale sunt : Un italiano in America (1967), alaturi de Vittorio De Sica, Finché c'è guerra c'è speranza (1974), si al optulea episod al seriei Le vacanze intelligenti - Dove vai in vacanza? (1978).

Pe 27 aprilie 1999 i-a fost conferit de catre Universitatea din Salerno un premiu " ad honorem " in stiinta comunicarii. Una din ultimele sale aparitii la televiziune a fost in cadrul emisiunii Porta a Porta a lui Bruno Vespa din 18 decembrie 2001, emisiune ce i-a fost dedicata in intregime.

A murit in noaptea dintre 24-25 februarie 2003 la 82 de ani suferind de bronsita. Pe 27 februarie i s-au facut funeralii solemne in Basilica di San Giovanni in Laterano, la care au participat in jur de 500 mii de persoane.