Biografie

Alexandra Gulea s-a născut la București în 1970. În 1990 studiază în cadrul Academiei de Arte Frumoase din București, iar în 1997 absolvă “Cum Laude” cursurile “École Nationale Supérieure des Beaux Arts" din Paris.

În anul 2000 semnează un prim scurtmetraj (11 minute): "Anonim", film care obține mai multe premii în festivaluri: FFF Bayern, Munich Documentary Film Festival, Minority Prize Mediawave, Györ (Ungaria). Deasemenea, filmul participă în competiția internațională a Oberhausen Festival din Germania, cel mai vechi festival de scurtmetraje din lume, fondat în 1954. Și al doilea său scurtmetraj, "The fourth wall" (17 minute), este selecționat în cadrul aceluiași festival, un an mai târziu.

În 2003, serialul pentru televiziune "Hacker", regizat de Alexandra Gulea și Stere Gulea primește premiul APTR pentru cea mai bună ficțiune.

Un an mai târziu apare documentarul "Dumnezeu la saxofon, Dracu’ la vioară" (45 minute), care participă la numeroase festivaluri: IFF Rotterdam, Cinéma du Réel Paris, IDFF München, IDAFF Leipzig, IDVF Kassel, Internationale Kurzfilmtage Oberhausen, MoMA. Filmul este răsplătit cu o serie de premii: German Short Film Prize, Golden Key, Kassel Documentary Film & Video Festival, Best Student Film, Molodist, Kyiv, Ukraine, DAAD Prize, Germany 2004 Prix du Film Long, Les Ecrans Documentaires, France 2004 Mention Henry Langlois, Poitiers, France, 2004.

"Azi eram frumoasă, jună" (52 minute) apare în 2007. Festivalurile la care participă: Festival dei Popoli, Firenze (Italia, 2007), Cronograf (Moldova, 2008), TIFF (Cluj, 2008).
Colaborarea cu Thomas Ciulei începe în 2001, când Alexandra este editor al filmului "Asta e", regizat de Thomas Ciulei. Lungmetrajul obține premii la Firenze, Belfort și Kalamata. În 2008 este din nou editor, pentru "Podul de flori", al aceluiași regizor, premiat la Cinéma du Réel (Paris), GoEast (Wiesbaden), TIFF (Romania). În 2008, Alexandra Gulea montează filmul "Week-end cu Mama", în regia lui Stere Gulea, iar în 2013 semnează montajul filmului "Sunt o babă comunistă", regizat de Stere Gulea.