Biografie

Alexandre Dumas, cunoscut ca Alexandre Dumas fils /Alexandre Dumas fiul, s-a născut la 27.07.1824, la Paris, Franța, și a decedat la 27.11.1895, la Marly-le-Roi. A fost romancier și dramaturg, fiul romancierului de succes Alexandre Dumas / Alexandre Dumas tatăl și al croitoresei Chaterine-Laure Labay (1793-1868). A fost declarat "copil din flori", cu mamă și cu tatăl necunoscuți. A fost crescut de mama sa până la vârsta de 7 ani. Pe 17 martie 1831, Alexandre Dumas și-a recunoscut oficial fiul. O săptămână mai târziu, l-a recunoscut oficial și mama. După o luptă aprigă între părinți, fiul a fost luat în îngrijire de tată. În 1833, copilul a fost dus la internat. În 1844, a întâlnit-o pe Marie Duplessis, care i-a devenit amantă și care îl va inspira în crearea personajului Marguerite Gautier, eroina romanului "Dama cu camelii". În 1845 este publicat primul său roman "Les aventures de quatre femmes et d'un perroquet", apoi urmează culegerea de versuri "Pechés de jeunesse". În 1848 este publicat romanul "La Dame aux camélias", iar autorul devine celebru. În 1852 adaptează "Dama cu camelii" pentru teatru, care va obține un succes enorm, unul din cele mai importante din secolul al XIX-lea. Această operă literară a devenit subiectul unor ecranizări cu actori renumiți. A mai scris Afacerea Clemenceau, Trei oameni tari (1850), Acuzatul (1866). În 1864 se căsătorește cu Nadjeschda Narîșkin (născută Nadjeschda von Knorring), văduva principelui Aleksandr Narîșkin. În 1867 scrie "Les idées de Madame Aubray". Piesa are un mare succes. Autorul își botează fiica după personajul Jeannine. Pe 11 februarie 1875, Alexandre Dumas fiul este ales membru al Academiei Franceze. În 1895, după moartea primei sale soții, se căsătorește cu Henriette Régnier de La Brière. Alexandre Dumas fiul a încetat din viață la 28 noiembrie 1895, la Marly-le-Roi și a fost înmormântat în Cimitirul Montmartre din Paris.