Biografie

Născut în iunie 1927 (d. 16 septembrie 2020), în 1952 a absolvit I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, București, la clasa profesorului Nicolae Băltățeanu. A venit la Constanța în 1960, după ce a jucat timp de opt ani în București și în Bârlad. În acest din urmă oraș a fost câțiva ani director al teatrului „V.I.Popa”.

„La Constanța, Mereuță a realizat o impresionantă galerie de personaje, cu precădere bătrâni plini de pitoresc și sensibilitate, sfătoși și înțelepți, blajini, sentimentali și calzi”, scria Georgeta Mărtoiu, secretar literar, martor al vieților și creațiilor celor mai mulți dintre actorii „vechi” ai teatrului.

Pe lângă rolurile memorabile pe care le-a jucat, printre care Ianke din „Tache, Ianke și Cadâr”, Nae Ipingescu din „O noapte furtunoasă”, Georges din „Gaițele” și multe altele, Alexandru Mereuță a fost constant preocupat de regie, punând în scenă piesa „Mușcata din fereastră”, oferind îndrumare amatorilor și făcând în mai multe rânduri asistență de regie.

În ultimii săi ani de actorie, a jucat, tot pe scena Teatrului de Stat Constanța, în „Dionysos”, „Scaiul”, „Trei surori” și „Escrocii”.