Biografie

Actor complex și profesor, Alexandru Virgil Platon s-a născut în 27 aprilie 1933, la Bacău, a absolvit Facultatea de filosofie –ziaristică la Universitatea din București și Institutul de Actorie (IATC) în anul 1966. În anul 1960, Virgil Alexandru Platon jucase în „Setea” personajul Ezechil din filmul regizat de Mircea Drăgan. În anul 1962, în filmele aceluiași regizor, jucase în „Lupeni 29”, în anul 1963 făcuse rolul memorabil (Codin) în filmul „Codin”, regizat de Henri Colpi. După „Codin“, Platon a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale“ în 1966 și a fost nelipsit de pe platourile de filmare de la Buftea, interpretând mai ales roluri negative de plan secund, însă meseria sa de bază a rămas cea de profesor, el continuând să predea limba română și limba latină până când a ieșit la pensie. În amintirea rolului jucat, Platon și-a botezat una din fete Codina: „Așa mă înțelesesem cu Colpi, i-am promis că, dacă voi avea un băiat, am să-i spun Codin, iar dacă o să fie fată, am să-i pun numele Codina“. Au urmat (1964) „Neamul Șoimăreștilor”, de Mircea Drăgan (regizor), în anul 1966 și apoi în 1968 îl regăsim în „Dacii” (regizor Sergiu Nicolaescu) și in „Columna” (film regizat de către Mircea Drăgan). A apărut și in serialul „Toate pânzele sus” (regia Mircea Mureșan) sau, în anul 1978, în filmul „Falansterul” (regizor Savel Știopul). Anul 2003 îl regăsește distribuit în serialul lui Tudor Mărăscu, „Adio, Europa”. A murit la 26 Ianuarie 2020, trupul său odihnindu-se în cimitirul din Copalnic Mănăștur.