Biografie

Alice Pearce a fost actriță de comedie, care s-a născut la data de 16.10.1917, în New York City, și care a decedat la data de 03.03.1966. Ea a fost adusă la Hollywood de actorul și regizorul Gene Kelly pentru a juca rolul ei de succes de pe Broadway în versiunea cinematografică pentru On the Town (1949). Performanța ei de comediană a fost apreciată de critici și de public, și a susținut propriul spectacol la televiziune, The Alice Pearce Show. A jucat apoi în filme, dar și pe Broadway, unde l-a întâlnit pe soțul ei, regizorul Paul Davis, în timpul realizării producției Bells Are Ringing. Pearce a jucat roluri de comedie în câteva filme înainte de a fi distribuită în rolul vecinei zgomotoase, Gladys Kravitz, din serialul Bewitched, în 1964. Ea a câștigat un premiu Primetime Emmy pentru interpretarea unui rol secundar în acest serial de comedie, acordat după al doilea sezon. Pearce a fost diagnosticată cu cancer în fază terminală înainte ca serialul Bewitched să înceapă. Ea a păstrat secretul în privința bolii, dar pierderea rapidă în greutate a fost evidentă în cel de-al doilea sezon al sitcomului. În plan personal, ea a fost căsătorită întâi cu compozitorul John Rox, din 1948 până în 1957, la moartea lui, apoi cu Paul Davis, din 1964 până în 1966, anul în care ea s-a stins. Actrița a murit de cancer ovarian, la 48 de ani. A fost incinerată și cenușa împrăștiată deasupra mării.