Născută pe 29 decembrie 1982 în Hollywood, California, fiica lui Charles Terry Schermerhorn și a lui Joanne Brenner a fost botezată Alison Brie Schermerhorn. Copilăria și-a petrecut-o în South Pasadena, o suburbie din Los Angeles. Încă de mică, a fost pasionată de actorie, primul ei rol fiind cel al cățelului Toto din "Vrăjitorul din Oz", pe care l-a adus la viață pe scena unui mic teatru din Los Feliz pentru organizația Jewish Community Center.
Atracția față de actorie a determinat-o ca în 2001, după terminarea liceului, să se înscrie la California Institute of the Arts, de unde a absolvit în 2005 cu o diplomă în teatru. În timp ce urma aceste cursuri, a studiat și în Scoția o perioadă. Mai precis, a învățat în Glasgow la Royal Scottish Academy of Music and Drama, o școală pe care o consideră foarte "hippie". Tot în această perioadă a avut și primele joburi. A lucrat în teatru și, la un moment dat, chiar și pe un post de clovn, făcând deliciul copiilor la petreceri.
Frumoasa actriță a apărut pentru prima dată la televizor în 2006, când a primit un rol episodic în serialul Disney "Hannah Montana". Au urmat apoi o serie de alte apariții în seriale TV și pentru web, precum și roluri mai consistente în filme indie.
Desigur, celebritatea i-au asigurat-o rolul lui Trudy Campbell din mult apreciatul serial de dramă "Mad Men" și cel al lui Annie Edison, din "Community", pe care le joacă în paralel, făcând astfel dovada flexibilității ei ca actriță.