Biografie

Mama sa este o actriță iubită, Maria Ploae. Tatăl său este nimeni altul decât regizorul Nicolae Mărgineanu, care a dăruit filme incredibile cinematografiei românești precum „Ștefan Luchian”, „Întoarcerea din iad”, „Un bulgăre de humă”, „Undeva în Est”, „Faimosul Paparazzo” și „Binecuvântată fii, închisoare!”. Ana Mărgineanu îi seamănă Mariei Ploae, dar nu este actriță, ci un regizor extrem de talentat.

Ana Mărgineanu s-a născut pe 1 decembrie 1978. A studiat Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Regie de teatru. Acum locuiește la New York. „Nu mi-am dorit să fiu actriță. Am făcut Liceul Nicolae Tonitza, am făcut pictură, dar mi-am dat seama că nu sunt așa mare talent. Dacă nu aș fi făcut meseria de regizor, mi-ar fi plăcut să dansez, dar, iarăși, nu am pic de talent. Poate să scriu. Talentul e un dar care poate fi cultivat sau ignorat, pe care îl ai sau nu, nu depinde de tine. Am noroc de părinți minunați, care m-au lăsat să-mi urmez drumul - oricare a fost el. Eu cu mama am fost întotdeauna prietene. A fost genul de mamă extrem de deschisă și m-a tratat întotdeauna ca pe un adult”, spune Ana Mărgineanu, care a colaborat cu mama sa, Maria Ploae, la multe spectacole, la Teatrul Mic și Foarte Mic.

Maria Ploae recunoaște că atunci când joacă pe scenă sub bagheta fiicei sale se simte de două ori mai împlinită pentru că: „Ana este un regizor extrem de dotat, extrem de pasionat, inventează lucruri noi, originale, și a fost pentru mine o mare bucurie să lucrez cu ea”. Și tatăl Anei, regizorul Nicolae Mărgineanu, se simte împăcat cu faptul că există «o tânără generație» în familie, cu care se poate pune țara la cale. Crede cu tărie că este un sentiment extrem de tonic. Pe măsură ce trece vremea, meseria i se pare mai perisabilă, mai puțin importantă. „În prim-plan este bucuria pe care o trăim alături de copiii noștri și de realizările lor. Sunt fericit de fiecare dată când suntem împreună, în familie”.

Pentru Ana, 2011 a fost un an excelent: a făcut trei spectacole care îi sunt foarte dragi: „Târgoviște de jucărie” în România, „Hotel Project” în Mexic și „Long Distance Affair” la New York.

Ana Mărgineanu coordonează la Institutul Cultural Român din New York programul de lecturi performative și și-a manifestat încântarea pentru succesul de care s-a bucurat propunerea sa artistică. Montările sale au un ceva special, nemaivăzut. „Blind Trip” de exemplu a suscitat interesul americanilor pentru că reprezintă din toate punctele de vedere un concept inovator.