Biografie

Hathazi Andras este unul dintre cei mai apreciați actori din România. A studiat la Târgu Mureș, din 1992 este actor al Teatrului Maghiar din Cluj. Este profesor și prodecan al Facultății de Teatru și Televiziune a Universității “Babeș-Bolyai”. A interpretat roluri antologice în mari spectacole, precum “Unchiul Vania”, regizat de Andrei Șerban, Tamburul în “Woyzek” montat de Mihai Măniuțiu, “Jacques sau supunerea”, înscenat de Tompa Gabor. Este doctor în teatrologie și autor al unor studii și volume de artă teatrală. A jucat în patru filme și a regizat două. Hathazi a primit peste 15 premii teatrale și literare, între care două Premii UNITER.