Andreea Bălan este o cântăreață pop. A devenit celebră ca membră a duetului Andre.
Andreea Bălan s-a născut pe 23 iunie 1984. Părinții ei sunt Săndel Bălan și Valeria Bălan, fiind singură la părinți. Printre hobby-urile sale se numără limba engleză, geometria, algebra șiinformatica. La școală a fost o elevă de nivel mediu până în clasa a VIII-a, devenind apoi o elevă bună. Copilăria s-a desfășurat fără incidente majore, fiind catalogată ca "un copil foarte cuminte". A urmat cursurile Liceului Ion Luca Caragiale din Ploiești, trecând examenul de bacalaureat cu nota 9.
A început să cânte la vârsta de 10 ani, sub îndrumarea tatălui ei, Săndel Bălan. Acesta i-a compus câteva piese, cu care a participat la o serie de spectacole pentru copii din Ploiești. În cadrul acestor recitaluri, a fost remarcată de Mihai Constantinescu, fiind invitată de acesta în emisiunea pentru copii, BaDa BaNu, difuzată de TVR1. A mai fost invitată și la alte emisiune specifice, precum Feriți-vă de măgăruș, Abracadabra, Video Magazin și Tip top mini top. În această perioadă a participat la numeroase festivaluri pentru copii, obținând mai multe premii, cel mai important fiind Festivalul Internațional Micul Prinț; la acesta au participat copii din 16 state, Bălan fiind numită „Mica Prințesă a Europei”, premiu înmânat de Președintele României, Emil Constantinescu. Au existat câteva tratative de a forma un grup cu Simona Nae, dar planurile nu s-au materializat în urma neînțelegerilor dintre părinți.
În 1997, Bălan participă la Gala Națională Eurovision cu piesa „Un univers mai liniștit”, participarea ei nefiind însă validă din cauza criteriilor de vârstă care nu le îndeplinea. Anul următor, devine primul copil care lansează un material discografic sub formă de compact disc în România. Albumul, intitulat Amețiți de fum, conținea 10 piese dance compuse de tatăl ei și orchestrate de Cătălin Tîrcolea, dar care, deși lansat oficial, nu a fost mai fost distribuit din cauza lipsei de fonduri. Unii o numesc ca fiind prima artistă de muzică dance dinRomânia, datorită unor compoziții ca "Rezemat de gard", care au fost incluse pe album.
La sfârșitul anului, Andreea Bălan o cunoaște pe Andreea Antonescu la emisunea pentru copii Ba da, Ba nu, luând astfel naștere proiectul Andrè, cu toate că Alexandru Antonescu, a fost reticient la început. Proiectul Andrè s-a dovedit a fi un succes național, având ocazional succes și în afara granițelor românești, target-ul lor de audiența fiind adolescenții. Compozițiile de pe albumul de debut, La întâlnire, au fost realizate în majoritate de Săndel Bălan, fiind inclusă și piesa "Un univers mai liniștit", redenumită aici "Iluzii", interpretată anterior de Andreea Bălan în cadrul concursului Eurovision. Acesta a fost lansat în luna mai a anului 1999 și s-a dovedit a fi un succes comercial, vânzându-se în peste 50. 000 de exemplare până în luna septembrie a aceluiași an. Grupul s-a bucurat de o mare popularitate datorită stilului muzical simplu și melodiile ritmate. Pentru a promova albumul, au interpretat "La întâlnire", "Să ne distrăm" și "Nu mă uita" în cadrul unor emisiuni televizate, însă niciuna din piesele repsective nu a beneficiat de un videoclip. Prima piesă s-a bucurat de popularitate la posturile de radio, în ciuda lipsei de sprijin din partea acestora acordată muzicienilor români de obicei.
De pe al treilea album, Prima iubire (2000) au fost promovate: "Prima iubire" și "Lasă-mă papa la mare", ambele hituri de top 20 în România. "Lasă-mă papa la mare" a fost numită pe locul 19 în clasamentul "Top 20 după '90", o ierarhie organizată de Kiss FM și revista Click, bazată pe voturile publicului. [Următorul album, Am să-mi fac de cap (2000), a fost promovat de asemenea de două cântece: "Am să-mi fac de cap" și "Flori de tei", ambele beneficiind de câte un videoclip, ultimul fiind la vremea respectivă cel mai scump videoclip realizat vreodată în România, având un buget de 12. 000 de dolari americani, fiind și primul filmat pe peliculă. În vara anului 1999 apare piesa "Liberă la mare", un cântec semnătură al grupului. [11] Piesa a fost interpetată cu mai multe ocazii, inclusiv laFestivalul de la Mamaia, unde a câștigat locul 1 la secțiunea "Șlagăre", devenind astfel cele mai tinere soliste care au câștigat trofeul. La sfârșitul aceluiași an, apare albumul Noapte de vis, pe care este inclus hitul, fiind promovată piesa "Noapte de vis (Moșule, ce tânăr ești)", de această dată cu un videoclip. "Noapte de vis" a fost numită pe locul 16 în clasamentul "Top 20 după '90", o ierarhie organizată de Kiss FM și revista Click, bazată pe voturile publicului, iar în 2008, "Liberă la mare" a fost clasată pe locul 29 în topul realizat de televiziunea U intitulat „Top 100 melodii care au rupt România în două”.
La începutul anului 2001 primesc din partea revistei Bravo distincția "Cea mai bună trupă pentru adolescenți" și sunt numite "prințesele muzicii dance", despărțindu-se însă la scurt timp din cauza neînțelegerilor. Bălan își continuă cariera, formând un duo cu Alina Sorescu. Deși au avut o serie de apariții televizate, proiectul a eșuat înainte de lansarea unui album sau al unui videoclip, după numai șase luni. În același timp apare pe piață albumul greatest hits, Andrè - Best Of.
Formația se reunește după decesul tatălui Andreei Antonescu, ultima sa dorință fiind aceasta. Duo-ul lansează un album, O noapte și-o zi și un single cu același nume, promovat de un videoclip, însă se despart din nou, în special Bălan negând orice șansă de a exista o împăcare profesională între cele două, considerând posibil doar un duet. Succesul grupului este considerat ca fiind cel mai mare din istoria muzicii românești.
De-a lungul carierei alături de Antonescu, cele două au fost intens criticate pentru imaginea promovată și stilul vestimentar. Cele două au avut o influență foarte mare asupra tinerelor, lansând moda platformelor, denumite generic "șenile", a codițelor, a fustelor mini și a sânilor evidențiați cu sutiene push-up. Această modă a fost intens criticată din cauza vulgarității și a faptului că adolescentele se simțeau influențate de imaginea lor ușurtică. Grupul a fost de asmenea constant în atenția ziarelor de scandal, care publicau zvonuri conform cele două nu se înțelegeau, că doar partea financiară le leagă și că se bat în culise, lucruri dezmințite de cele două interprete, care susțin că certurile au apărut de fapt, chiar din cauza articolelor respective.
Primul album solo lansat comercial al cântăreței a fost Te joci cu mine, lansat pe 23 iunie 2002 sub egida casei de discuri Cat Music și distribuit de Media Services. Albumul conține piesa "Te joci cu mine", compusă inițial pentru Andrè. Cântecul a fost promovat și s-a clasat pe locurile joase din Romanian Top 100. Niciun alt single nu a mai fost promovat de pe album. Între lunile iunie și septembrie ale aceluiași an, Te joci cu mine s-a distribuit în peste 30. 000 de exemplare.
În urma succesului, albumul este urmat de un altul în septembrie, Liberă din nou. Între 22 decembrie 2002 și 22 ianuarie 2003 a susținut un turneu de 14 concerte în Statele Unite ale Americii. De pe album au fost extrase pe single: "Liberă din nou" și "Plâng de dor". Pe 1 martie a fost filmat videoclipul pentru single-ul "Plâng de dor", ce avea să fie disponibil și ca maxi single. În vara anului 2003 este lansată piesa "Nopți de vară", fiind inclusă pe reeditarea albumului Liberă din nou. Deși nu s-a bucurat de mare succes la posturile de radio, a primit primul loc la secțiunea "Șlagăre" a Festivalului Mamaia în urma voturilor telespectatorilor. În aceeași perioadă, Bălan a început o colaborare cu formația News, grup de 12 instrumentiști, pornind într-un turneu național; la scurt timp colaborarea a încetat din cauza problemelor financiare și organizatorice, personalul muzicienei numărând 18 persoane.
Albumul Așa sunt eu (2004), cu versuri mai mature și puternice influențe de muzică rock, a devenit foarte apreciat, promovând cinci piese de pe acesta, trei intrând în top 40 în clasamentul oficial românesc, Romanian Top 100. Bălan s-a declarat foarte mulțumită de rezultatul final, cântecele fiind inspirate din viața ei, tratând teme precum faima, viața în fața camerelor de filmat și eșecul în dragoste, considerându-l momentul în care s-a maturizat artistic. Dorind să demonstreze calitatea albumului, acesta a fost promovat de cinci piese: "Aparențe" (2004), "Oops, eroare" (2004), "Evadez" (2005), "Invidia" (2005) și "O străină" (2005), fiind astfel unul din puținii artiști români cu cinci extrase pe single de pe un singur album. Tot în 2005 primește un trofeu MTV pentru cel mai bun web site.
Albumul Andreea B a produs două single-uri: "Nu știu să fiu numai pentru tine" (feat. Keo), nominalizat la categoria "Best Hit - Featuring" la Romanian Top Hits. și "Prinde-mă, aprinde-mă", desemnată "melodia gay a anului" la gala premiilor gay 2007. "Prinde-mă, aprinde-mă" este cel mai vizionat videoclip al artistei pe site-ul YouTube, având peste 2. 8 milioane de accesări.
De-a lungul timpului, Bălan a adoptat mai multe stiluri muzicale, fiind apreciată în special pentru schimbările muzicale și de imagine, în încercarea de a se adapta noilor tendințe. Albumul SuperWoman s-a distanțat vizibil de celelalte înregistrări ale acesteia, conținând elemente de muzică samba, rock and roll și jive, definitivând imaginea ei ca solistă dansatoare. [44]
Celine Dion, Mariah Carey și Loredana Groza au fost numite de Bălan ca fiind cântărețele pe care le apreciază cel mai mult, deși ea însăși a fost intens criticată din cauza puterii vocale mici și a faptului că făcea playback.