Andrei Tarkovski

Andreï Arsenievitch Tarkovski s-a nascut la 04.04.1932 la Iourievets (Rusia), raionul Ivanovo. Fiul poetului Arseni Tarkovski, a studiat muzica, pictura, sculptura, limba araba si a terminat muncind ca geolog in Siberia. In 1956 intra la VGIK (Institutul central de cinematografie al URSS) la Moscova. A facut 4 ani la clasa lui Mikhaïl Romm. Atunci a realizat primele lui scurtmetraje: Ubiitsy (1958) - bazat pe o povestire a lui Ernest Hemingway, Kontsentrat (1958), Segodnya uvolneniya ne budet (1959). Toate tradau o puternica influenta a neorealismului italian.

In 1960 realizeaza filmul Katok i skripka (1960), Compresorul si vioara, acesta fiind filmul de licenta. Primul sau lumgmetraj, Copilaria lui Ivan din 1962, l-a impus atentiei publicului si criticii luand Leul de aur la festivalul de la Venetia.

Mereu suparat pe cenzura care-i judeca filmele neconforme cu principiile si cerintele artei nationale sovietice, a trebuit sa intre de nenumarete ori la montaj pentru ca cel de-al doilea lungmetraj al sau sa-si poata face aparitia: Andrei Rubliov, 1966. A fost expediat abia la ora 4 dimineata in ultima zi a festivalului de la Cannes, din ordinul expres al autoritatilor sovietice pentru a evita eventuala nominalizare si premiere, si a fost vizionat partial. Filmul a fost interzis in URSS pana in 1971.

Andréi Tarkovski a considerat acest film ca cel mai bun exemplu pentru a arata lumii care este adevaratul rol si responsabilitate ale artistului in societate, dandu-se exemplu pe el insusi, ca cineast, care nu avea de ce sa fie obligat sa perfectioneze pentru a arata “minunatiile“ politicii sovietice. Cu toate ca nu detinea controlul asupra destinului final al filmelor sale, Andréi Tarkovski a continuat sa filmeze.

Urmatorul lui film, Solaris (1972), a fost aclamat in tarile comuniste si a fost considerat replica sovietica a filmului american 2001: Odiseea Spatiala, regizat de Stanley Kubrick, cu toate ca Tarkovski mereu a afirmat ca el nu vazuse filmul. De asemenea, in cartea sa postum “Timpul eternizat“ si in propriul sau testament din cadrul documentarului Tempo di viaggio, Andréi Tarkovski a considerat Solaris ca fiind filmul sau cel mai putin elaborat.

Urmatorul lui film, Oglinda, din 1974, prezenta o impletire a unor episoade din copilaria sa si a unor poeme ale tatalui. Din cauza acestui film Tarkovski a avut probleme cu autoritatile si putin a lipsit sa nu-l coste libertatea.

La filmul Calauza a trebuit sa reia filmarile cu o reducere substantiala de fonduri, dupa ce un accident de laborator a distrus prima pelicula. Nostalgia (1983) a fost filmat in Italia si a fost ultimul film realizat sub vigilenta cenzurii sovietice. Anul urmator, satul de hartuielile la care era supus, pleaca impreuna cu sotia in Suedia si aici cu ajutorul colaboratorilor obisnuiti ai regizorului suedez Ingmar Bergman realizeaza ultimul sau film, Sacrificiul. Acesta a primit 4 premii la Cannes, dar regizorul foarte bolnav nu a putut ridica premiile, acestea i-au fost immanate fiului sau Andriushka, care a fost primit cu aplauze ce nu au contenit minute in sir.

Andréi Tarkovski s-a stins din viata la varsta de 54 ani departe de tara sa natala, la cateva luni de la terminarea filmului Sacrificiul si a fost inmormantat intr-un cimitir pentru emigrantii rusi in Sainte-Geneviève-des-Bois, din Île-de-France, Paris. Prietenul sau Sergei Parayanov a filmat in 1992 filmul “Ultima primavara“ care relata despre pietenia dintre el si Tarkovski.