Biografie

Angelina Jolie (născută ca Angelina Jolie Voight pe 4 iunie 1975) este o actriță americană de film și Ambasadorul Bunăvoinței (în engleză Goodwill Ambassador) pentru Organizația UNHCR (Organizația Națiunilor Unite de comisari speciali pentru refugiați). Se spune deseori în media că ea ar fi una din cele mai frumoase femei, viața ei fiind pentru moment una dintre cele mai mediatizate. A primit trei premii Globul de Aur, două premii ale Organizației Actorilor de Film și un premiu al Academiei (OSCAR).

Debutul ei pe micile ecrane a avut loc în copilărie, alături de tatăl ei Jon Voight, în 1982 în filmul Lookin' to Get Out, dar cariera ei de actriță a început abia zece ani mai târziu în producția cu buget redus Cyborg 2 (1993). Primul ei rol de succes a fost în filmul Hackers (1995). De asemenea a jucat în George Wallace (1997), un film biografic în jurul căruia au avut loc multe controverse. Mai târziu a jucat în Gia (1998), și a obținut un OSCAR pentru cea mai bună actriță într-un rol secundar pentru drama Girl, Interrupted (1999). Jolie a câștigat renumele internațional datorită faptului că a jucat rolul unei eroine de jocuri video, și anume Lara Croft în filmul Lara Croft: Tomb Raider (2001). Ea a mai jucat în Original sin și Life or something like it, Lara Croft Tomb Raider: The Cradle of Life. În 2004 a jucat în Taking Lives, The Fever, Shark Tale, Alexander și Sky Captain and world of tomorrow. A câștigat cei mai mulți bani cu filmul de acțiune-comedie Mr. & Mrs. Smith (în traducere Domnul și Doamna Smith) (2005). În (2006) a jucat în The good sheperd și Beowulf iar în (2007) a jucat în ecranizarea romanului scriitoarei Mariane Pearl, A Mighty Heart.

A fost măritată cu actorii Jonny Lee Miller și Billy Bob Thornton, iar acum are o relație cu Brad Pitt, acest cuplu atrăgând atenția întregii lumi. Jolie și Pitt au trei copii adoptați, Maddox, Pax, și Zahara și doresc să mai adopte încă un copil. Ei mai au și 3 copii biologici Shiloh, Vivienne Marchelline și Knox Leon.