Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Anna Helene Paquin s-a născut în Winnipeg, Canada, în 1982. La vârsta de 4 ani, se mută împreună cu familia ei (părinții și un frate și o soră, ambii mai mari decât ea) în Noua Zeelandă. Ajunge să fie talentată la multe lucruri: cântă la pian, la vioară, face gimnastică, balet și înot. Totuși, pasiunile ei la acea vârstă nu erau deloc legate de actorie.

Întâmplarea face ca la vârsta de numai 11 ani, Anna Paquin să devină actriță. Regizoarea Jane Campion caută o fetiță care să interpreteze un rol în The Piano, filmat în Noua Zeelandă, și astfel publică un anunț în ziar pentru a anunța un casting. Sora Annei se duce împreună cu o prietenă să încerce, iar Anna se decide să meargă de una singură, în ciuda totalei lipse de experiență. Campion rămâne însă pe deplin impresionată de prestația fetei și astfel ea este aleasă dintre 5000 de persoane pentru a interpreta rolul lui Flora, în The Piano.

Lansat în 1993, filmul a fost un mare succes, a primit multe laude din partea criticilor și a câștigat numeroase premii. The Piano nu numai că a reprezentat o pistă de lansare a Annei în lumea actoriei, dar i-a adus și premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin. Ea este astfel al doilea cel mai tânăr câștigător al premiului Oscar, după Tatum O’Neal (pentru premiul din 1974).

Anna nu se aștepta ca ea să devină atât de faimoasa și inițial nu avea în plan o carieră în actorie. Începe în curând să primească multe oferte de roluri, dar le refuză pe multe dintre acestea, apărând doar în câteva spoturi publicitare la o firmă de telefoane. Începând cu anul 1996, începe să accepte ideea unei astfel de cariere. Joacă în Jane Eyre, Fly Away Home și mai târziu în A Walk on the Moon, The Member of the Wedding, Amistad, Hurlyburly, She’s All That și în Almost Famous (2000).

Părinții ei divorțează în 1995 iar Anna se mută împreună cu mama ei la Los Angeles. Studiază la școala Windward până în 2000, iar apoi un an la universitatea Columbia, dar își întrerupe studiul pentru a se ocupa de actorie.

Un alt rol important în cariera sa este acela al lui Rogue, din filmele X-Men, apărute în intervalul 2000-2006. Anna Paquin fondează în 2006 împreună cu fratele ei compania Paquin Films și este astfel producător executiv al Blue State, film în care și joacă. În 2007 primește câte o nominalizare la premiile Emmy și la Globurile de Aur pentru rolul secundar din Bury My Heart at Wounded Knee. Obține și un rol în Trick ‘r Treat, film lansat direct pe DVD în Octombrie 2009.

Începând cu anul 2008, Anna este implicată în serialul de televiziune True Blood, în care o interpretează pe Sookie Stackhouse (acesta este și primul ei rol într-un serial TV). Acest rol îi aduce un premiu în 2009 și o nominalizare în 2010, în cadrul Globurilor de Aur. Tot în 2010, ea mai primește o nominalizare la Globurile de Aur pentru prestația din The Courageous Heart of Irena Sendler, o producție destinată televiziunii.

Paquin își pune amprenta și în lumea teatrului, făcându-și debutul în The Glory of Living (2001), care îi aduce și un premiu de talie mondială. Își continuă cariera în teatru, jucând în mai multe piese iar în 2002 apare în This is Our Youth, jucată pe o scenă din Londra.

Rolul din True Blood i-a oferit șansa de a-l cunoaște pe Stephan Moyer, cu care este împreună încă din 2007, când au filmat primul episod din serial. Pe 5 August 2009 cei doi și-au anunțat logodna.