Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Antoine de Saint-Exupéry, pe numele complet Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry, s-a născut la 29.06.1900, în Lyon, Ron-Alpi, Franța, și a decedat la 31.07.1944, în Île de Riou(d), Provence-Alpes-Cote d'Azur, Franța. A fost un aristocrat, poet, jurnalist, romancier, eseist, aviator căzut pe frontul antifascist. A rămas cunoscut în special datorită povestirii Le Petit Prince (Micul Prinț, 1943), una din cele mai răspândite cărți din lume, tradusă în trei sute șaizeci și una de limbi. În 1910 a intrat la colegiul din Le Mans, și-a continuat studiile la Fribourg, Elveția. În 1921, a intrat în aviația franceză și, în 1926, a devenit pilot de linie al unei companii particulare. La începutul celui de-al Doilea Război Mondial s-a înrolat în aviația militară franceză și, după armistițiul din 1940, a părăsit Franța și s-a stabilit la New York, SUA. În toamna anului 1942, odată cu debarcarea trupelor aliate în Africa de Nord, Saint-Exupéry a părăsit America reluându-și activitatea ca pilot de război. După o perioadă de instructaj în Statele Unite ale Americii, a participat începând din 1943, la mai multe misiuni în Africa, Sardinia, și Corsica. În timpul unui zbor de recunoaștere deasupra Mării Mediterane la 31 iulie 1944, avionul său a fost doborât și Antoine de Saint-Exupéry a fost considerat, de atunci, dispărut. În 1998, s-au găsit în Marea Mediterană o brățară gravată cu numele său și bucăți din avionul Lightning P38, cu care decolase din Corsica. În octombrie 2003, din largul mării, în dreptul Marsiliei au fost scoase la suprafață fragmente ale avionului, care au putut să fie identificate fără dubiu ca aparținând avionului cu care zburase Saint-Exupéry. Primele sale romane, Courrier Sud (Curierul de Sud, 1929) și Vol de nuit (Zbor de noapte, distins în 1931 cu Premiul Femina), ilustrează experiența sa de aviator și se remarcă prin descrierea unor situații periculoase (risc de prăbușire, singurătatea la mare înălțime etc.). Operele ulterioare, Terre des Hommes (Pământul oamenilor, premiat în 1939 de Academia Franceză cu Marele Premiu al Romanului) și Pilote de guerre (Pilot de război, 1942), redau filosofia de viață impregnată de umanism a lui Antoine de Saint-Exupéry. Povestirea modernă Le Petit Prince (Micul prinț), având deviza: „Numai cu inima poți vedea bine, lucrurile esențiale rămân ascunse ochilor“, s-a bucurat în epoca de după război de o mare popularitate. Un mic locuitor al unei planete minuscule pornește într-o lungă călătorie prin lume, să caute adevăratul sens al vieții. În cursul peregrinărilor sale, ajunge să-și dea seama că pentru a fi fericit „ajunge să te gândești că undeva, printre milioane de stele, există ființa iubită“, iar ceea ce conferă un sens existenței sunt relațiile dintre oameni, care implică și responsabilitatea fiecăruia pentru soarta celorlalți. Notițele sale, făcute cu ocazia misiunilor de luptă din timpul războiului, au fost reunite și publicate postum sub titlul La Citadelle (Citadela,1948). Alte opere ale lui Antoine de Saint-Exupéry sunt: Lettre à un otage (Scrisori către un ostatec, 1943), Un sens à la vie (Să dai un sens vieții, postum 1956). Toți biografii săi arată că aviatorul și scriitorul Saint-Exupéry era pasionat și de știință. Aprofunda teoria cuantică, principiile entropiei. Citea filosofie, cu sentimentul că este învecinată cu știința. În 2008, editura Gallimard a editat Lettre a l'inconnue, publicată în România la editura RAO în anul 2009, în traducerea Ilenei Cantuniari. În semn de omagiu pentru scriitorul și pionier al serviciului aeropoștal, Antoine de Saint-Exupéry, orașul său natal, Lyon, a rebotezat aeroportul de la Satolas în Aeroport International Lyon Saint-Exupéry, iar gara de la Satolas în Gare de Lyon Saint-Exupéry. Pe aversul ultimei bancnote franceze, cu valoarea nominală de 50 de franci, care a fost emisă în 1993, înainte de trecerea la moneda unică europeană, Euro, sunt gravate, în colțul stânga sus, Șarpele Boa deschis, alături, sus, spre mijlocul bancnotei, avionul lui Saint-Exupéry în zbor, două trasee ale raidurilor africane aeriene ale lui Saint-Exupéry, Micul Prinț, în picioare, pe mica sa planetă, iar în partea dreaptă a bancnotei portretul lui Antoine de Saint-Exupéry, spre stânga (avers).