În ultimii ani de viaţă, Aristizza Romanescu s-a confruntat cu mari dificultăţi materiale, colegii ei fiind cei care au ajutat-o să se întrețină, organizând spectacole de caritate ale căror câștiguri le-au donat în beneficiul marii profesoare. Va mărturisi în volumul său de memorii publicat după ieşirea la pensie: „A fi actor înseamnă a fi sclav; să n-ai odihnă, să n-ai sărbătoare, să n-ai copil, să n-ai nici o afecţiune, să n-ai inimă. Până la moarte! Lucrul cel mai de plâns e mizeria sfâşietoare a comedianului, care nu trăieşte decât pentru alţii.”