Biografie

Barack Hussein Obama al II-lea (nascut pe 4 august 1961, Honolulu, Hawaii) este al 44-lea Președinte al Statelor Unite (primul afro-american ales în această funcție), în urma alegerilor prezidențiale din 4 noiembrie 2008, alături de Joe Biden ca vicepreședinte. A fost învestit în funcție la 20 ianuarie 2009 și l-a înlocuit pe predecesorul său George W. Bush.

Fiul unui kenyan, Barack Hussein Obama, Sr. și al unei americane, Ann Dunham Stanley, Obama a petrecut o mare parte a copilăriei în Honolulu, Hawaii. De la șase până la zece ani a trăit în Jakarta, împreună cu mama lui și cu tatăl vitreg, indonezian. Absolvent al Universității Columbia și al Facultății de Drept de la Harvard, înainte de a candida pentru intrarea în administrația publică și de a deveni membru al Senatului statului Illinois între 1997 și 2004, Obama a lucrat ca mobilizator comunitar, docent universitar și ca avocat specializat în apărarea drepturilor civile.

După o încercare nereușită de a obține un loc în Camera Reprezentanților a S.U.A. în anul 2000, în 2003 Obama și-a anunțat participarea la campania electorală pentru Senatul S.U.A.. Un an mai târziu, când era încă membru al Senatului din Illinois, Obama a ținut discursul principal la Convenția Națională Democrată din 2004. În noiembrie 2004 Obama a fost ales ca senator al Statelor Unite, cu o majoritate de 70% din voturi.

În calitate de membru al opoziției democrate în al 109-lea Congres al Statelor Unite, Obama a susținut o serie de legi bipartizane care urmăreau controlul armelor convenționale și creșterea responsabilizării administrației în ceea ce privește utilizarea fondurilor publice. În aceeași perioadă a întreprins vizite oficiale în Europa de Est, Orientul Mijlociu și Africa.

În Congresul actual, al 110-lea, a sprijinit legislația referitoare la lobbying și frauda electorală, schimbarea climatică, terorismul nuclear și la sprijinul care trebuie să fie acordat personalului militar întors acasă. Din februarie 2007, dată la care a anunțat începerea campaniei sale prezidențiale, Obama include printre obiectivele sale prioritare terminarea războiului din Irak menținând în același timp o politică de aparare solidă, creșterea independenței energetice și asigurarea asistenței medicale universale. Căsătorit din 1992, are două fiice. Este autorul a două cărți de mare succes: Dreams from My Father, o carte de memorii, și The Audacity of Hope, un comentariu personal asupra politicii Statelor Unite.

La 9 octombrie 2009, Barack Obama a fost anunțat drept laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe 2009, „pentru eforturile sale extraordinare în scopul întăririi cooperării între popoare”.