Barry Bostwick, pe numele complet Barry Knapp Bostwick, este actor și cântăreț, care s-a născut la data de 24.02.1945, în San Mateo, California. Are înălțimea de 1,93 m. Este unul dintre cei doi fii ai lui Elizabeth "Betty" (Defendorf) și al actorului Bud Bostwick (Henry Bostwick). A studiat la Liceul San Mateo. El și fratele său mai mare, Peter, obișnuiau să dea spectacole de păpuși pentru copiii din cartier. Barry Bostwick a fost îndrumat de Ellis Rabb, câștigător al premiului Tony, când Barry era un tânăr actor la New York, la sfârșitul anilor 1960, cu compania APA-Phoenix Repertory Company. Barry a fost la Școala Internațională a Artelor Performante din San Diego, în 1967, și a trecut de la muzică la dramă în timpul studiilor sale. De asemenea, el a lucrat ocazional ca interpret de circ. Ulterior s-a mutat la New York și a participat la Școala de Arte și Științe de la Universitatea New York. Pentru toate talentele sale diverse este un câștigător al Globului de Aur și a fost nominalizat la Premiul Tony de trei ori, câștigând o dată. A debutat pe scenă la 22 de ani în producție „Take Her, She’s Mine”, a interpretat o serie de roluri non-muzicale în producții ca „War and Peace” -1968 și „The Misanthrope -1968. Debutul său pe Broadway s-a produs în 1969, în „Cock-a-Doodle Dandy”. "Grease" de pe Broadway, în 1972, l-a propulsat pe Barry în rândul vedetelor. S-a făcut remarcat în Jennifer în mintea mea -1971, în comedia Road Movie -1973, în The Wrong Damn Film -1975, în rolul lui Brad Majors din spectacolul The Rocky Horror Picture -1975. El a avut succes din nou pe Broadway, obținând o a doua nominalizare la premiul Tony pentru rolul din comedia „They Knew What They Wanted” -1976. El a luat în sfârșit trofeul anul următor pentru musicalul „The Robber Bridegroom” -1977. După rolurile de top din musicalurile „She Loves Me” și „The Pirates of Penzance”, Barry s-a îndreptat spre film și televiziune. A câștigat un Glob de Aur pentru rolul său de ofițer în miniseria epică Război și amintire -1988. A continuat să joace atât în comedii cât și în drame. A revenit la muzicalul de pe Broadway, în „Nick & Nora”, dar l-a interpretat și pe primarul Randall Winston timp de șase sezoane în seria Orice e posibil -1996. Apoi, a fost un avocat în Lege și ordine: Brigada specială -1999, și distribuit în „Parent Trap” și „101 Dalmatian”. În 1997, Bostwick a fost diagnosticat cu cancer de prostată, iar 10 zile mai târziu a fost eliminată prostata. Operația a avut succes. În 2004, a câștigat premiul Gilda Radner Courage de la Roswell Park Cancer Institute. Cu doar un an mai devreme a apărut într-un episod din „Scrubs”, ca un pacient cu cancer de prostată. În plan personal, Barry a fost căsătorit cu actrița Stacey Nelkin, din 1987 până în 1991; au divorțat. Este căsătorit cu actrița Sherri Jensen Bostwick, din 1994 și în prezent; au doi copii, Brian, născut în 1995, și Chelsea, născută în 1996. Sherri a apărut alături de Barry în filmul TV Praying Mantis - 1993. Fratele său mai mare, Peter, a murit într-un accident de automobil, în 1973, la vârsta de 32 de ani. Partenera sa în perioada 1980-1984 a fost actrița Lisa Hartman. Tatăl său, Henry Bostwick Jr., s-a alăturat Screen Actors Guild la 79 de ani. Ulterior a murit din cauza unei hemoragii cerebrale și a unui stop cardiac în 1999, la 86 de ani. Barry a mai jucat în comedia "FDR: American Badass !", în "Helen Keller vs. Lupii de noapte", într-un serial Web, „Inside the Extras Studio”, în comedia romantică "Love Under The Stars". Barry Bostwick are origini engleză, germană, scoțiană-irlandeză / irlandeză de nord, olandeză și franceză îndepărtată.