Biografie

Beatrice Lillie, pe numele adevărat Constance Sylvia Gladys Munston, a fost o actriță de comedie născută la data de 29.05.1894, la Toronto, în Canada, care a decedat la data de 20.01.1989, în Marea Britanie. S-a născut într-o familie de muzicieni; pe scenă a apărut de la trei ani, alături de mama ei, care era cântăreață. La 15 ani a părăsit școala pentru a cânta în trio cu mama și sora ei. În 1914, a jucat pe scena britanică și a debutat în America în 1924 la teatrul de revistă produs de Andre Charlot. A făcut naveta între Londra și New York. În 1928, a apărut în "This Year of Grace", de Noel Coward, la New York. În 1932, a jucat în "Too True to Be Good" de George Bernard Shaw. A mai apărut și în alte spectacole de revistă, precum: "At Home Abroad"- 1935, "The Show Is On" - 1936, "Set to Music" - 1939 și la Londra în "All Clear" - 1939.  A jucat împreună cu Julie Andrews în filmul "Thoroughly Modern Millie". În 1920, s-a căsătorit cu sir Robert Peel, care a murit în 1934. Unicul lor fiu, numit tot Robert, a decedat în timpul serviciului militar în 1942. În 1973, a publicat autobiografia "Every Other Inch a Lady".  A primit o stea pentru rolurile sale, situată în partea de sud, aria 6400, pe Bulevardul Celebrităților din Hollywood.