Netflix
×
Utilizator
×
Biografie

Actor de origine britanica, el si-a facut debutul intr-un film american jucand impreuna cu Uma Thurman si Jeaneane Garafolo in comedia romantica ,,The Truth About Cats and Dogs”. De asemenea el detine rolul principal in ,,Washington Square”. In curand, Chaplin va fi vazut jucand in ,,Birthday Girl” alaturi de Nicole Kidman. Chaplin a lucrat in teatru si in televiziune in Marea Britanie, fiind distribuit in ,,Remains of the Day” si ,,Feast of July”.

Ben Chaplin, pe numele adevărat Benedict John Greenwood, s-a născut la 31.07.1969, în Windsor, Berkshire, Anglia, Marea Britanie. El este fiul lui Cynthia (născută Chaplin), profesoară, și al lui Peter Greenwood, premiat CBE, inginer civil. Are o soră, Rachel, și un frate, Justin. Chaplin a devenit interesat de actorie din adolescență, după ce a jucat într-o producție teatrală în anii de școală la Școala Regală Princess Margaret. La vârsta de șaptesprezece ani, s-a înscris la Guildhall School of Music and Drama din Londra. El a avut slujbe ca angajat de birou și, pentru o perioadă, ca statistician la Autoritatea de Transport din Londra. Luând numele de scenă de la numele de fată al mamei sale, Chaplin, și-a început cariera profesională interpretând roluri mici în drame de televiziune și în filme. Actor activ din 1990, s-a remarcat și în filmele: Dorian Gray, Snowden, Legenda lui Tarzan, The Dig. La televiziune, a apărut în Mad Dogs, The Nevers. În 1992, a apărut în primul său rol major, jucând alături de Jason Flemyng în Bye Bye Baby. James Ivory și Ismail Merchant l-au ales ca slujitor în filmul The Remains of the Day; tot în 1992, a apărut în Between the Lines (seria 1, episodul 1) și în rolul Con Wainwright din Sărbătoarea lunii iulie. Chaplin a primit recenzii bune în rolul lui Tom Wingfield în producția de scenă a lui Sam Mendes, The Glass Menagerie, și a fost nominalizat la un premiu Olivier (1995). A jucat rolul principal al lui Matthew în prima serie a sitcom-ului britanic Game On (BBC, 1995). În Statele Unite, a fost distribuit de regizorul Michael Lehmann în rolul unui fotograf din comedia romantică The Truth About Cats & Dogs (1996). Apoi l-a jucat pe Morris Townsend, în Washington Square (1997, cu Jennifer Jason Leigh), rolul Private Bell în remake-ul lui Terrence Malick din The Thin Red Line (1998). A apărut în filmul de groază apocaliptic Lost Souls (2000); a fost funcționar de bancă care cumpără o mireasă rusă prin corespondență în Birthday Girl (2001). Apoi a jucat alături de Sandra Bullock în rolul partenerului ei relativ neexperimentat într-o investigație asupra unei serii de crime în Murder by Numbers (2002). După ce a jucat alături de Michelle Yeoh în filmul de acțiune realizat în Taiwan, The Touch (2002), Chaplin l-a interpretat pe George Villiers în drama romantică, Stage Beauty (2004), plasată în lumea teatrului britanic în anii 1660. Chaplin a avut apoi un rol secundar în Chromophobia (2005, cu Penelope Cruz, Ralph Fiennes, Ian Holm în rolurile principale). În drama Two Weeks (2006), Chaplin a fost unul dintre cei patru frați care se întorc acasă pentru a-și lua rămas bun de la mama lor bolnavă (Sally Field). A avut un rol secundar în fantezia pentru copii, The Water Horse: Legend of the Deep (2007); l-a interpretat pe actorul englez de scenă și film, George Coulouris, în Me and Orson Welles (2009, regizat de Richard Linklater). A apărut și în miniseria de televiziune, World Without End (2012, unde l-a interpretat pe Thomas Langley, adaptare după romanul cu același nume al autorului galez Ken Follett). A primit o nominalizare la premiul Olivier pentru cel mai bun interpret în rol secundar în The Glass Menagerie și o nominalizare la premiul Tony pentru cel mai bun actor în The Retreat from Moscow. Pe scenă, a jucat în This Is How It Goes la Donmar Warehouse, în 2005, în The Reporter la National Theatre, în 2007, și în Farewell to the Theatre de la Hampstead Theatre, în 2012. A mai jucat în Dates (2013), Cenușăreasa (2015), Apple Tree Yard (2017, cu Emily Watson). În 2017, a apărut în producția Consent la Royal National Theatre, Londra. Chaplin a jucat în piesa lui Joe Penhall, Mood Music, la The Old Vic Theatre, în The Children Act (2017, adaptare după romanul cu același nume de Ian McEwan). A jucat în serialul Press (2018, cu Charlotte Riley, în rolul editorului tabloidului lipsit de etică, Duncan Allen, rol pentru care a primit recenzii pozitive).