Biografie

Bernard Fox, pe numele real Bernard Lawson, a fost actor, care s-a născut la data de 11.05.1927, în Port Talbot, West Glamorgan, Țara Galilor, Marea Britanie, și care a decedat de insuficiență cardiacă la data de 14.12.2016, în Van Nuys, Los Angeles, California. Fiul unei actrițe și al unui actor-manager, Gerald Lawson, el a fost pe scenă încă din copilărie, și și-a început cariera în teatru. A fost nepotul actorului Wilfrid Lawson. În ultimii doi ani ai celui de-al Doilea Război Mondial, el a servit pe un minier. În 1952, s-a alăturat ansamblului Whitehall Farces jucând în „Eroii reticenți” și „Spionii simpli”. Fox a deținut mai multe roluri mici în filme britanice și a jucat pentru BBC în serialul de comedie Three Live Wires -1961. Producătorul american al emisiunii i-a promis o carieră la Hollywood, iar actorul și soția sa s-au mutat în Los Angeles. În 1962, Fox și-a făcut debutul pe scena americană la Civic Playhouse în piesa de teatru „Scrieți-mi un omor” de Frederick Knott. În anul următor, el a apărut ca ospătar în Make Room for Daddy. În anii 1960, el a lucrat la televiziune, Dr. Bombay în Bewitched -1964, colonelul Rodney Crittenden în Eroii lui Hogan -1965, doctor Watson cu Stewart Granger, în The Hound of the Baskervilles -1972. A apărut în roluri de ofițeri englezi, în: 12 O'Clock High -1964, Agentul de la UNCLE -1964, Columbo -1971, MASH -1972. El a interpretat rolul Archibald Gracie IV, supraviețuitor al naufragiului, în filmul Titanic -1997 și rolul Winston Havelock în Mumia -1999. A mai jucat teatru în Canada cu Stage West, în Las Vegas, Los Angeles și pe Broadway într-o producție din 1978 a „3 Rue de L’Amour” cu Louis Jourdan și Kathleen Freeman. În plan personal, el a fost căsătorit cu Jacqueline, din 1961 până în 2016, la moartea lui; au avut doi copii.