Biografie

Regretatul BERNIE MAC a plecat de la nivelul cluburilor mărunte de comedie din Chicago, pentru a devenit unul dintre comicii cu cele mai mari încasări, jucând cu săli pline în diverse săli și teatre de pe întreg teritoriul Statelor Unite. A încetat din viață în august 2008.

Niciodată dispus să se concentreze asupra unui singur “mediu”, Mac a scris prima lui carte, “I Ain’t Scared of You”, publicată în toamna lui 2001, făcând bucăți subiecte precum sex, religie, igienă, celebritate și multe altele, fără să clipească. În a doua carte a sa, o auobiografie mai tradițională intitulată “Maybe You Never Cry Again”, Mac vorbește despre cum a crescut în Chicago și despre toate obstacolele și greutățile pe care le-a înfruntat în ascensiunea lui.

Ca membru fondator al turneului de comedie “Kings of Comedy”, Mac și-a demonstrat stilul specific, rapid și dur. Succesul turneului a crescut și succesul filmului-concert din 2000 al lui Spike Lee, “The Original Kings of Comedy”, care a avut încasări de aproape 40 milioane de dolari.

Actorul de comedie născut în Chicago, al cărui nume real eraBernard Jeffrey McCullough, a jucat rolul principal din sitcom-ul "The Bernie Mac Show", care a rulat cinci sezoane, până în 2006.

Pe marile ecrane a apărut alături deGeorge Clooneyîntrilogia aventurilor lui Dany Ocean, dar și alături de Ashton Kutcher în comedia romantică "Guess Who/ Ia ghici cine!" (2005).

Mac a fost o figură impozantă, plină de umor și a devenit celebru pentru turneele sale de comedie stand-up.

Bernie Mac a devenit cunoscut în Statele Unite după ce a realizat turneul "Kings of Comedy", din 1997, împreună cu Steve Harvey, D.L. Hughley și Cedric the Entertainer. În 2000, regizorul Spike Lee a turnat un documentar foarte apreciat despre acest turneu.

În 1998, "The Bernie Mac Show", creat de Larry Wilmore și inspirat din viața personală a lui Mac, a debutat pe postul de televiziune Fox.

Pentru rolul din acest sitcom a fost nominalizat de două ori la premiile Emmy, în 2002 și 2003, și de două ori la Globurile de Aur, în 2003 și 2004.

Căsătorit vreme de peste 30 de ani cu aceeași persoană, Rhonda McCullough, Mac a evitat stilul de viață hollywoodian, alegând să trăiască o viață simplă în Chicago.

Printre filmele în care a mai putut fi văzut Bernie Mac se numără "Soul Men" (2008), "Transformers" (2007) și "Pride" (2007).

Bernie Maca fost internat în spital pe 1 august, purtătorul său de cuvânt spunând atunci că boala pentru care a fost spitalizat nu are legătură cu maladia cronică de care suferea de mai mulți ani, sarcoidoză.