Biografie

Billy Halop, pe numele real William Halop, a fost actor american, care s-a născut la data de 11.02.1920, în New York și care a decedat, în urma unui atac de cord, la data de 09.11.1976, în Brentwood, California. Mama lui a fost dansatoare, iar sora sa, Florence Halop, a fost actriță la radio și la televiziune. El a fost activ din 1931 până în 1976. A luptat în al Doilea Război Mondial și filmografia sa cuprinde, printre altele: 1938 - "Angels With Dirty Faces", cu James Cagney, 1940 -"Tom Brown' s School Days", cu Cedric Hardwicke, Freddie Bartholomew, 1946 - "Gas House Kids". Din 1971 până în 1975 a jucat în seria de televiziune "All in the Family", rolul Bert Munson.  A fost căsătorit cu: Helen Tupper, din 1946 până în 1947, Barbara Hoon, din 1948 până în 1958, Suzanne Roe, din 1960 până în 1967. A divorțat de fiecare.