Biografie

Chris a crescut in Le Marais, un cartier gay boem din centrul Parisului. Aici el obisnuia sa frecventeze discotecile la moda in anii 80. In anul 1986, la varsta de 18 ani a inceput sa practice meseria de DJ sub numele de Chris The French Kiss.

De-a lungul timpului, Chris Lefriant a adoptat mai multe pseudonime: Chris The French Kiss, The Mighty Bop, Reminiscence Quartet si Bob Sinclar.

Sub pseudonimul The Mighty Bob a scos albumele: La Vague Sensorielle (1995), The Mighty Bop Meets DJ Cam & La Funk Mob (1995), Autres Voix, Autres Blues (1996) si Spin My Hits (2000).

Primul sau hit de club a fost Gym & Tonic, realizat in anul 1998 in colaborare cu Thomas Bangalter membru al trupei house Daft Punk. Pentru realizarea piesei, cei doi au folosit ilegal vocea lui Jane Fonda, copiata de pe o caseta. La scurt timp, dupa lansarea acestui hit, Chris a scos pe piata si albumul sau de debut ca Bob Sinclair - Paradise.

Cel de-al doilea album Bob Sinclar - Champs Elysées a aparut doi ani mai tarziu. Una din melodiile sale de pe acest album, I Feel For you a ocupat locul 9 in UK Top 40.

In 2001, Chris a lansat Cerrone de Bob Sinclar, prin intermediul caruia a dat de stire lumii intregi ca, dupa 25 de ani, a venit in sfarsit randul francezilor sa domneasca peste muzica dance.

In realizarea celui de-al treilea disc sub marca Bob Sinclar, intitulat simplu III si scos pe piata in anul 2003, Chris a iesit din nou la rampa, el folosind in locul efectelor sonore atat de utilizate azi, instrumente reale pentru a-si orchestra aranjamentele.

In 2005, single-ul sau Love Generation a ocupat locul intai in Australian ARIA Singles Charts si German Media Control Single Charts si locul doi in Dutch Top 40. In primavara lui 2006 a lansat cel de-al patrulea album Bob Sinclar - Western Dream.