Biografie

Brittany Anne Murphy a fost o actriță de origine americană cu descendență irlandeză și est-europeană (din partea mamei - Sharon Murphy) și italiană (din partea tatălui - Angello Bertolotti). S-a născut în Atlanta, Georgia, la data de 10 Noiembrie 1977, și și-a petrecut copilăria în Edison, New Jersey. Părinții ei au divorțat când Brittany traversa cei mai fragezi ani, iar puțin mai târziu, mama sa, câștigând custodia, s-a mutat împreună cu fetița în Burbank, California. Brittany a obținut primul său rol la 9 ani, cântând într-un act al piesei "Les Misérables", pusă în scenă la teatrul local, iar până la vârsta de 13 ani semnase deja un contract pentru dobândirea unui manager și apăruse în câteva spoturi publicitare (printre care Skittles). Împreună cu mama sa s-a reîntors în Burbank, California, unde copila a reușit să câștige primul său rol în televiziune, în show-ul de televiziune "Blossom" (1991). Talentul și farmecul ei personal par să fi atras atenția producătorilor, întrucât acest rol s-a dovedit o rampă de lansare pentru cariera actoricească a acesteia. În același an dobândește rolul principal în "Drexell's Class", dar serialul nu stârnește prea mare entuziasm în rândul publicului, primul succes cu adevãrat apreciat căpătându-l în 1995, în "Clueless". În primii ani ai ultimului deceniu al secolului XX rămâne solista formației "Blessed soul", pe care ea împreunã cu câțiva cunoscuți / prieteni o alcătuiseră, din trupă făcând parte, pentru o scurtă perioadă, și Eric Balfour. Dovedind o capacitate de interpretare spectaculoasă și abordând o atitudine versatilă în alegerea rolurilor, Brittany a fost nominalizatã la categoria "cea mai bună actriță în rol principal" la Premiile Tinerilor Artiști pentru filmul de televiziune "David and Lisa" (1998). În 1997 afișază fermecătoarele ei talente muzicale dându-i voce lui Luanne Leanne Platter Kleinschmidt, un personaj din animația "King of the Hill". În 2002 interpretează o melodie la deschiderea galei "MTV Movie Awards", iar în 2006 single-ul "Faster Kill Pussyat", cântat împreună cu Paul Oakenfold, se situează pe locul șapte în topurile muzicale ale Marii Britanii. La divorțul părinților, Brittany a renunțat la numele de familie al tatălui în favoarea celui al mamei, adăugându-și cel de-al doilea prenume - Anne. De-a lungul timpului, a urmat cursurile a numeroase instituții de învățământ și specializare: "Verne Fowler School of Dance", Colonia, "New Jersey Herbert Hoover School", Edison, "New Jersey Valley Professional School", Los Angeles, "California John Burroughs High School", Los Angeles, California. Muzica ei preferată a fost jazz-ul, apreciindu-l în mod deosebit pe Cole Porter, dar se declara, de asemenea, fan al formațiilor TLC, Björk, Beck, The Rolling Stones, Tears for Fears - având o apariție într-unul dintre videoclipurile acesteia din urmă, "Closest Thing to Heaven". În privința vieții personale, Brittany are câteva relații care, însă, se sfârșesc după perioade nu foarte lungi. În august 2004 încheie logodna cu Jeff Kwatinetz, cel ce îi fusese manager, rămânând însă amici, iar de la sfârșitul lui 2005 până în august 2006 formează un cuplu cu Joe Macaluso. Neoficial, are o scurtă relație cu Ashton Kutcher, alături de care interpretează în "Just Married". Mama lui Brittany este supraviețuitoare a cancerului la sân, lucru ce a avut un impact puternic asupra personalității tinerei actriței, una dintre replicile ei favorite fiind "Acasă este acolo unde se află mama". Recunoscută pentru talentul deosebit în interpretarea rolurilor de persoană instabilă psihic sau de adolescentă cu tulburări și probleme, Brittany Murphy și-a uimit în repetate rânduri publicul prin măiestria cu care își construiește personajele și va rămâne o personalitate remarcabilă a cinematografiei. Brittany Murphy a încetat din viață pe 20 decembrie 2009, în urma unui stop cardiac, în locuința sa din Los Angeles.